• nu se prioritizează măsurile de prevenire și combatere a acestei infracțiuni •
De multe ori, studentele și studenții se tem în a sesiza cazurile de hărțuire sexuală către Comisia de Etică a universității unde studiază din frica de a nu se afla mai departe, de a nu fi revictimizați sau din frica de a nu exista prea puțină obiectivitate în analiza cazului, atrage atenția Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Reprezentanții studenților din țară cred că o comisie externă ar părea soluția ideală – Consiliul de Etică și Management Universitar.
“Cifrele ne demonstrează, însă, că realitatea arată altfel. În cinci ani au fost înregistrate: 1 sesizare de hărțuire sexuală, 1 sesizare privind egalitatea de șanse, 3 sesizări care au vizat aspecte discriminatorii. Numărul mic de cazuri poate fi explicat prin lipsa de comunicare din partea CEMU către studenți: din întâlnirile pe care le-am avut, împreună cu Centrul FILIA, cu peste 500 de studente și studenți în cadrul proiectului TRUST, majoritatea lor nu știau de existența acestui organism ce ține de Ministerul Educației”, explică ANOSR. Însă nici când ne uităm la modul în care au fost soluționate cazurile sesizate nu pare să fie o situație încurajatoare.
“Din cele 5 cazuri, 4 au fost respinse și una era în curs de dezvoltare la momentul realizării raportului (una din cele 3 privind aspecte discriminatorii). Nici când ne uităm la rapoartele realizate de ARACIS, instituție responsabilă de a atesta instituțiile de învățământ superior, nu avem un cadru sensibil la gen. Pentru perioada 2009-2022, pentru 85 universități, ARACIS a realizat 170 de rapoarte de evaluare: doar 11 rapoarte din 170 (6.5%) menționează noțiunea de hărțuire la nivel general, doar 7 rapoarte din 170 (4%) menționează noțiunea de hărțuire sexuală. Toate aceste cifre ne demonstrează că instituțiile nu prioritizează măsurile de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale”, subliniază ANOSR.





























