Recomandări pentru altoirea pomilor fructiferi

0
461

Altoirea pomilor fructiferi este o lucrare importantă, ce trebuie pregătită cu atenţie şi din timp. Există şi un calendar recomandat pentru altoirea pomilor, dar și mai multe metode prin care puteți da o nouă viață și un rod mai bun pomilor din livadă.
Obiectivele altoirii unui pom vizează întinerirea acestuia, creșterea producției, îmbunătățirea soiului sau obținerea mai multor soiuri de fructe de pe același pom. Pomii fructiferi pot fi altoiți tot timpul anului, dar altoirea de primăvară este considerată cea mai eficientă. Altoii se recoltează încă de toamna sau pot fi tăiați chiar înainte de altoire, dar îna­inte ca mugurii să se umfle.
Cea mai bună perioadă pentru altoirea pomilor este primăvara, din martie până în iunie, când în portaltoi are loc o circulație intensă a sevei. Acest lucru va ajuta la prinderea altoiului care, pe de altă parte, trebuie să fie în repaus vegetativ.
Din punct de vedere al temperaturilor, altoirile de primăvară vor avea succes dacă sunt minimum 10 grade Celsius în timpul zilei și cel puțin 0 grade Celsius noaptea. Nu se recomandă efectuarea altoirilor când există risc de îngheț. În funcție de specia pomilor, altoirea de primăvară se face conform următorului calendar:
– altoiri de primăvară la sâmburoase – cireș, cais, piersic, prun – de la sfârșitul lunii martie, până la începutul lunii aprilie;
– altoiri de primăvară la semințoase: măr, păr, gutui – de la sfârșitul lunii aprilie, până la mijlocul lunii iunie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.