Organizația de Management al Destinației Maramureș – prima structură județeană avizată de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

0
32

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat emiterea avizului necesar pentru înființarea primei Organizații de Management al Destinației (OMD) din România, dezvoltată la nivel județean, și anume OMD Maramureș.
Membri fondatori ai OMD Maramureș sunt: Consiliul Județean Maramureș, Saorsa Turism SRL, Turist Șuior SRL și Asociația Întreprinzătorilor Maramureș. Se vor alătura organizației noi membri atât din rândul operatorilor de turism, cât și unități administrativ-teritoriale care au o activitate susținută în domeniul turismului.
Odată ce OMD Maramureș a fost avizat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, următorul pas este înființarea OMD-ului regional din care vor face parte județele Maramureș și Satu Mare.
“Dezvoltarea turismului în Maramureș este un obiectiv pe care mi l-am asumat încă de la preluarea mandatului ca președinte al administrației județului. Am făcut toate demersurile necesare pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Maramureș – o structură foarte importantă, de astăzi avizată de MAT, prin care vom crea legături între toți operatorii economici din turism și producătorii locali din județ, pentru a realiza în comun proiecte și activități de promovare a județului Maramureș”, a transmis Ionel Bogdan, Președintele Consiliului Județean Maramureș.
Principalele atribuții ale Organizației de Management al Destinației sunt: dezvoltarea durabilă, crearea, dezvoltarea și managementul destinației turistice Maramureș, creșterea competitivității destinației turistice, stimularea și sprijinirea dezvoltării locale prin inițiative, activități și măsuri care să crească numărul de turiști, să atragă investiții pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și promovare a turismului în Maramureș.
“România turistică are nevoie de fiecare dintre noi pentru a deveni tot mai competitivă! Dacă ne dăm mâna și, împreună, construim parteneriate durabile, garantat șansele de a transpune acest deziderat comun în realitate sunt infinit mai mari. Drept urmare, inițiativa Maramureșului de a înființa primul OMD județean din țara noastră este una mai mult decât lăudabilă”, a declarat Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Consiliul Județean Maramureș lucrează în paralel la implementarea unor proiecte care să aducă dezvoltarea infrastructurii turistice din județ. Realizarea unui aquapark în zona Baia Sprie, dezvoltarea domeniilor schiabile, reabilitarea traseelor montane sunt doar câteva dintre proiectele administrației județului pe zona de turism.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.