Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş face cunoscut faptul că FSLI va depune, din nou, în Parlament, iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei.
”Asistăm la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România, iar tot mai multe cazuri de agresiune sunt îndreptate împotriva cadrelor didactice! Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor. Federaţia noastră reia demersurile prin care vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care cerem aplicarea unor măsuri prin care să combatem astfel de fenomene”, informează FSLI.
Reamintim faptul că o astfel de iniţiativă legislativă a fost depusă de FSLI în anul 2018. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, comisiile de învăţământ şi juridică din Senatul României au dat aviz favorabil, dar, din păcate, senatorii României au îngropat această iniţiativă.