Administraţia publică din Borşa are în plan o serie de investiţii interesante, dar foarte utile pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cu ajutorul acestora, la Pârtia Olimpică se va putea schia tot timpul anului, în cele mai bune condiţii. De asemenea, se înmulţesc posibilităţile de a practica mai multe sporturi.
”Avem în vedere o serie de investiții pentru Pârtia Olimpică de la Borșa. Dorim achiziționarea unui sonar pentru pârtie, dispozitiv care arată în timp real grosimea stratului de zăpadă pe pârtie și este conectat la rețeaua de tunuri de zăpadă. Economisim astfel energie electrică pentru că producem zăpadă doar acolo unde este necesară. Un alt obiectiv este achiziția sistemului de bilete electronice prin bluetooth, eliminând tichetele pe suport de hârtie. Am căutat și furnizori pentru echipamentele de depozit de ski și centrul de închirere schi și pentru amenajarea unui «Parc de aventură» pentru sezonul de vară și o tiroliană. Cu partenerii de la Doppelmayr, vom monta pe gondolele de la Borșa sistemul de transport biciclete și carturi, iar de la Technoalpin Italia intenționăm să achiziționăm sistemul de snowfactory, instalație de producere a zăpezii și vara astfel că pentru prima dată în România se va putea schia 365 de zile pe an, pe zăpadă. Cu partenerii de SunKids proiectăm și construim un parc de distracții cu bandă de transport, pârtii albastre pentru începători și zone de joacă pentru copii. Nu în ultimul rând, am luat notițe amănunțite de la cei care au construit și întrețin trambulina de sărituri cu schiurile din Innsbruck. Perfecționăm o investiție care funcționează şi produce venituri pentru Borșa și borșeni”, a spus primarul Ion Sorin Timiş.




























