Atenție la achizițiile de semințe agricole și material săditor!

0
28

Mare atenție la semințele și materialul săditor pe care îl achiziționați în această perioadă. Riscurile sunt mari dacă optați pentru a cumpăra de la producătorii încadrați la categoria neprofesioniști, cum sunt persoanele fizice din piețe. Avertismentul vine din partea oficialilor Inspectoratului Teritorial pentru calitatea Semințelor și Materialului Săditor.
Consilierul superior al instituției, Csilla Goina, a relatat în ședința Colegiului Prefectural, pățania unor prieteni care au cumpărat un așa-zis sortiment de magnolie, dar au constatat că pomul nu făcea florile dorite. La o privire atentă, consilierul superior a observat că nici nu era posibil să înflorească magnoliile, deoarece oamenii cumpăraseră un măr sălbatic.
Cu astfel de întâmplări se pot confrunta și alți maramureșeni care aleg să cumpere semințele sau materialul săditor de la persoane fizice neautorizate.
“Persoanele fizice nu sunt supuse reglementărilor legale. Și la piață sunt persoane fizice care nu au document, nu au etichetă, vând la neprofesioniști. Legislația nu ne permite nici să îi amendăm, ei vând cantități mici, spun că au certificate de producător de la primărie și că de altfel vând ce este surplusul gospodăriei. E chiar o problemă, de ani întregi am ridicat-o, să avem o bază legală prin care să putem interveni. Nu e corect față de un comerciant care plătește toate dările către stat. Sfatul nostru este să cumpere de la cei autorizați. Chiar dacă e mai scump, au garanția calității pentru că noi eliberăm certificate de calitate dacă materialul pomicol e conform soiului, iar semințele au purificarea adecvată și germinația potrivită”, a punctat Csilla Goina.
Inspectorii Inspectoratului Teritorial pentru calitatea Semințelor și Materialului Săditor au verificat în primele luni ale anului, 18 operatori economici autorizați din Maramureș, dar nu au fost găsite nereguli. Ambalajele erau etichetate corespunzător, iar să­mânța era în termen de valabilitate și însoțită de documente de calitate și de conformitate. Numărul producătorilor este însă mai mare, așa că acțiunile de control au ajuns doar la o parte din cei autorizați.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.