Atmosferă încărcată de emoţie pentru studenţii absolvenţi şi masteranzii teologi din cadrul Domeniului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” a Centrului Universitar „Nord” din Municipiul Baia Mare.
Aceştia au participat la festivitatea organizată la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Evenimentul a început cu Sfânta Liturghie Arhierească, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi în fruntea căruia s-a aflat PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. În cadrul slujbei, teologul Alexandru Cuspinar a fost hirotesit ipodiacon. A urmat festivitatea propriu-zisă la care a fost strigat catalogul şi s-au înmânat diplomele de absolvire. De asemenea, profesorii au rostit gânduri de încurajare şi de felicitare pentru generaţiile actuale de absolvenţi de la Teologie.