Cătălin Cherecheș a revenit în PSD

1
722

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a anunțat ieri, 28 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că, din perspectivă politică, ”s-a întors acasă”.
”De luni începând, am reașezat parteneriatul pentru comunitatea băimăreană cu Partidul Social Democrat, cu domnul președinte și prim-ministru Marcel Ciolacu, alături de oameni care înțeleg dezvoltarea comunităților locale și sprijinul pentru autoritățile locale”, a declarat Cătălin Cherecheș.
Primarul municipiului Baia Mare a ținut să sublinieze faptul că, de la ultimul guvern PSD, condus de Viorica Dăncilă, municipiul Baia Mare nu a mai primit finanțare din partea Executivului.
”Așadar, dacă doar colegii mei de la PSD au sprijinit municipiul Baia Mare, iar eu am debutat, am crescut și m-am consolidat politic alături de dânșii, m-am reașezat, m-am reîntors acasă, sunt alături de ei, sunt într-un parteneriat politic cu domnul Gabriel Zeteta (la nivel județean, n.r.) și, la nivel central, cu domnul președinte și prim-ministru Marcel Ciolacu”, a precizat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare subliniind că parteneriatul administrativ cu președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan (PNL, n.r.), continuă.
”De astăzi, pe lângă chestiunile administrative, care sunt cele mai importante, vom aborda și politic problemele și vom deschide ușile cu mult mai mult curaj, ne vom face auziți, respectați și finanțați”, a conchis Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.