Compania Națională de Căi Ferate a anunţat deschiderea din această lună a 5 șantiere pentru lucrări, care au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză.
Primii 59 km de cale ferată sunt deja în execuție pe mai multe secții de cale ferată, inclusiv între Apahida și Baia Mare. Pe primele șantiere, deschise în perioada aprilie – iunie 2023, se înregistrează progrese în execuție între 4% și 100%.
Lucrările de suprastructură feroviară pe cele 6 secții au drept scop ”ridicarea restricțiilor de viteză pe cca 60 km de cale ferată, montarea a 69 de aparate noi de cale, 3 bretele (realizează legătura între 2 linii paralele), 3 schimbătoare de cale cu dublă joncțiune și dale elastice la 27 de treceri la nivel cu calea ferată, zone pe care viteza maximă de circulație va crește, în funcție de configurația tehnică a traseului și parametrii tehnici ai liniei, până la 120 km/h” – precizează oficialii companiei.































