Știința Petroșani – CSM Știința Baia Mare 3-66
Galop de sănătate pentru CSM Știința în deplasarea de la Știința Petroșani, campioana adjudecându-și victoria la o diferență aproape similară cu cea din etapa precedentă. Băimărenii au dispus de Poli Iași cu 68-3, iar sâmbătă, la Petroșani, în etapa a III-a din faza secundă, deznodământul a fost 3 la 66.
Petroșănenii și-au trecut în cont o lovitură de pedeapsă, iar campionii României au izbutit 10 eseuri, 8 dintre ele transformate.
Eseurile campioanei au fost marcate de McGregor, Schutz și Lămboiu (2 eseuri), Alexe, Apostol, Țiglă și Harasim (câte un eseu). Harasim și-a trecut în cont 5 transformări, Țiglă a avut 2 transformări și Lămboiu una. Singura reușită a gazdelor a fost semnată de Barbu (o lovitură de pedeapsă).
Alexandru Alexe, care în ziua meciului și-a serbat ziua de naștere, a fost desemnat omul partidei.
• CSM Știința Baia Mare: Scott, Zubashvili, Grămadă, Dănilă, Grădinaru, Schutz, Alexe (c), Bitsadze, Bocăneț, Nichitean, Onț, McGregor, Lămboiu, Apostol, Harasim. Rezerve: Trollip, Dugladze, Sălceanu, Dico, Țiglă, Mahlo, Papidze, Fakaosilea. Antrenor: Paul Rusu.
Formația de pe Arena Zimbrilor are două victorii consemnate în această fază, din tot atâtea jocuri, iar în etapa viitoare, în 2 septembrie, primește vizita lui RC Bârlad.































