Am căutat cei 30 de urși brașoveni, plus ursoaica, între Sighet și Vadu Izei

Ne-a contrariat, săptămânile trecute, atacul ursoaicei asupra ciobanului, decizia de a fi împușcată, așa că ne-am dus … s-o căutăm! Da’ de îi luăm un interviu, să ne spună și poziția ei, doar așa e jurnalistic, să asculți toate părțile. Prin urmare, amintindu-ne de superba zonă de deasupra Sighetului, cu culoarul Tisei la picioare, am decis s-o abordăm.

Ulița/stradă de sat/oraș

N-ai cum să cauți altă abordare decât superba stradă Șugău, cea îm­păr­țită între sat și oraș. Vă reamintim, Șugău este o uliță din comuna Vadu Izei, care de la un anumit podeț devine stradă a orașului Sighetu Marmației. Altfel spus, vecinii de pe aceeași uliță a Șugăului sunt, după locație, ori săteni ori orășeni, plătesc impozit de sat sau de oraș, după așezarea pe uliță. Da, sunt și case mici și imense, sunt pensiuni, vine linie de autobuz de Sighet, sunt terenuri agricole, fânețe, grădini, dar tot e ușor ironic, să ai uliță de sat/oraș. Înaintăm pe Șugău, mai întrebăm ici colo, să urcăm spre Agriș. Undeva la ultimele case, primim prima informație despre urs, ce ne îngheață un pic avântul. „Ursu’? Ceva mai sus, ia până aci, deasupra fâneței mele vine! Aci mai sus i-o spârticat picioru’ la cioban. Da’ nu-i unu’, așe credeți voi, la oraș. Că o vinit o dubă roșie noaptea, de o adus trizăci de urși din Brașov! 30!”, spune un gospodar, prins la lucru la fâneață. Pe loc punem mâna pe telefon și sunăm șeful de Ocol Silvic Mara, să vedem dacă e real, dacă în loc de spray cu piper și goarnă, dacă ne trebuie Kalashnikov și grenade…

Drumul forestier, recent reabilitat, e pe alocuri mai bun ca strada Șugău. Încep și casele de vacanță, ba și pensiuni, suntem în zonă de deal, lăsăm în urmă, conform hărții, Dâmbu Satului, vârful Bârlanu, culmea Bârlanului, având tot timpul spre nord dealul Solovan. Poieni de munte se înșiră, toate cu felurite avertizări de Proprietate privată. Drumul ne duce apoi spre pădure, prin șiruri superbe de brazi subțiri și înalți.

Urși cu număr de Brașov, zero. Eroi, unul mare și lat

Oprim, ne uităm prin pădure, aveam programat interviu cu ursoaica. Să ne spună cum a ajuns ea de sub Creasta Pietrii, de sub limita nordică a Platoului Tătaru, jos în sat, cu puiuții cei doi după ea. Oprim în glumă până și la o cabană veche silvică dezafectată, ne așteptăm să iasă ursoaica cu șorțuleț, bătând ouă, să ne întrebe ce căutăm în zonă. Și cu bonețică. Ajungem apoi cu pădurea în stânga, la poiana Agriș, cu vârful aferent și cu cabanele. Nici urmă de urs, înmatriculat în Brașov sau de Maramureș sadea. Avem aici cabana silvică, în spatele ei în pădure e Casa finlandeză, cea construită odinioară ca un punct de comandă pentru legendarul Leonard Mocioulski, general român de origine poloneză ce a apărat zona și e considerat a fi unul dintre inițiatorii Corpului Vânătorilor de Munte din România. Cabana finlandeză ar fi fost baza sa, la un moment dat. „Participă la campania României din Războiul Balcanic (1913). La începutul Primului Război Mondial, era comandantul Companiei a 10-a din cadrul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi. Remarcându-se în luptele de la Oituz și Soveja, a fost decorat de Regele Ferdinand și de generalul Berthelot. După război, este avansat la gradul de maior. În 1932 este numit la comanda unui batalion de munte în Sighetul Marmației, unde a primit gradul de locotenent colonel, până în 1937. A participat la asaltul asupra Crimeei condus de von Manstein. Este numit comandant adjunct al Diviziei 4 Vânători de Munte. Din 1942, este promovat la comanda Diviziei 3. Leonard Mociulschi a participat în calitate de comandant al trupelor române de vânători de munte care au luptat alături de forțele militare naziste împotriva URSS-ului. Pentru meritele sale, Mociulschi a fost decorat cu 5 decorații ale armatei germane inclusiv Crucea de Fier. Din octombrie 1942 până în august 1943, Divizia 3 Munte, a desfășurat lupte în peninsula Taman din Caucazul de Vest. În cadrul campaniei împotriva Germaniei este numit la comanda Grupului Crișuri, participând la eliberarea Țării Crișurilor. După eliberarea Ardealului, au urmat luptele din Munții Bukk (Ungaria), în Slovacia, victoriile din masivele. Sfârșitul războiului l-a găsit pe generalul Mociulschi la comanda Corpului de Munte. Generalul Mociulschi a fost arestat pe baza unor acuzații false. Din lipsa probelor, Tribunalul Poporului îl achită pe Leonard Mociulschi”, conform paginii Wiki. Revenim la locurile noastre, vedem în depărtare și cabana dezafectată a Gostatului, iar mai sus cabana Agriș, aparent cu proprietar privat acum. De acolo se vede, pe vreme bună, Sighetul, apoi lanțul Carpaților de dincolo, din Ucraina. Cu câmpul în față, cu câțiva copaci singuratici, iar în zare cu localități la picioare, apoi cu munți monumentali, imaginea este absolut superbă. Dar continuăm drumul, harta spune că mai avem destule de văzut, dar urșii… nicăieri.

Spre falia de andezit

Drumul forestier intră în pădure și urcă, apoi se bifurcă. Mergem pe rând pe ambele variante, În cea din dreapta, trecem pe lângă șirul de stânci numit Cornul Șarampăului, iar după câteva curbe, ajungem la alt superb punct de belvedere. Avem în față Culșmea Pietrei, cu vârful Țiganu-1.222 metri altitudine, cu Piatra Goală, un impresionant perete de stâncă de sute de metri lungime și de 80-100 metri înălțime, apoi se schițează mai încolo Piatra Văratecului. Din punct mai înalt, putem vedea și Piatra Ciuroiului. Aici spun montaniarzii că au văzut ursoaica cu pui, destul de nervoasă. Ce caută aici montaniarzii? Facem un exercițiu de imaginație. Avem platoul Tătaru, cel de sute-mii de hectare, mărginit de păduri, cu viitoarea acumulare Runcu în mijloc, cu stâne, cu Cheile Tătarului săpate în andezit, unice. Roată – roată, e aproape imposibil de cuprins Câmpul Tătaru dintr-o privire, el aparține comunelor Desești, Giulești, Săpânța, se învecinează cu Baia Mare, are pe el drumuri fel de fel inclusiv unul județean, fie el de pământ. Cu tăuri, cu viață domestică și sălbatică. Partea nordică a platoului se termină brusc, în acest șir de stânci unde suntem noi, de parcă odinioară un cutremur major ar fi rupt o falie din bazalt. E peretele de stâncă, la baza căruia suntem. Accesul e posibil doar cu 4×4 și cu cunoștințe temeinice de condus, nu ajunge să ai curaj. La fel ca interviul nostru cu ursoaica sau cu urșii pelerini de Brașov. Noi am vrut, ei nu. Abordăm și cealaltă rută, Agriș 2, acolo nu am prins o belvedere dar am înțeles cum stăm. Vedem iar poieni îngrădite, cu proprietari ce ne amenință că au pus cuie. Am înțeles abia după ce am văzut depozitul de andezit din curte…aici veneau sătenii din Giulești, Vad, Iapa, etc. și săpau la bază sau în stânci, cărau piatra ce o vedem încă pe paleți, de vânzare. S-au făcut averi acolo, în pădure, în plină rezervație naturală.
Dar e vremea să apelăm și la păreri avizate. Vorbim cu Adrian Danci, șeful Ocolului Silvic Mara: „De ursoaica cu pui nu am ce să vă spun, noi nu avem fond de vânătoare, e privat, noi avem pădurea, nu am fost chemați sau implicați în poveste. Pe de altă parte, la povestea cu urșii brașoveni, 30… transferurile de acest gen nu se fac pe furiș, noaptea, și chiar dacă nu avem fond de vânătoare, cineva de la Direcție ne-ar fi informat că avem 30 de urși în plus, nu? E folclor urban, povești purtate, lumea crede tot felul de lucruri”, ne spune el, cu un drum ne explică și ne localizează ce am văzut acolo, la peretele de andezit, și ce acces există spre Tătaru. Dea­supra stâncilor e platoul Țiganu, de acolo trebuie să te orientezi spre vest, ca să mergi spre Poiana lui Dumitru-Blidari-Baia Mare sau spre Tătaru-Izvoare. Absolut superbe locuri, la care avem de revenit, Pentru că ceea ce era să omitem să vă spunem e că aici, pe acea falie, la distanță mare, se află cele două cascade oarecum temporare, fără apă sau cu apă foarte puțină vara, cea de la Strungi și de la Ciuroi, printre cele mai frumoase din Maramureș. Care trebuie văzute în perioada de ploi sau la topirea zăpezilor. Cu drag, mai revenim!!!