Campionatul Mondial de descarcerare și prim ajutor în traumă

0
113

Echipa de paramedici de la ISU Baia Mare a reprezentat România
La Campionatul Mondial de descarcerare și prim ajutor în traumă, desfășurat zilele trecute în Insulele Canare, la Lanzarote, România a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de echipa de paramedici de la ISU Baia Mare, care a dus faima Maramureșului peste hotare. Alături de ei, au participat echipele de descarcerare ale ISU București – Ilfov și ISU Iași.
Scenariile au fost diverse, atent selecționate de către experții World Rescue Organisation, și au testat rapiditatea, îndemânarea, tehnica de descarcerare și modul în care salvatorii au asistat victimele pe timpul operațiunilor.
La toate probele concursului, comisiile de evaluatori au fost formate din specialiști internaționali în domeniul salvării, fiind verificate în detaliu respectarea procedurilor specifice de intervenție în aceste situații, modul de protejare a victimei, dar și a salvatorilor, precum şi prioritizarea acțiunilor la locul evenimentului.
Dr. Juca Dacian, me­dic-șef UPU SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care a participat la eveniment în calitate de evaluator și arbitru internațional a declarat: ”Sunt mândru să reprezint România an de an la acest nivel, în calitate de evaluator, dar acest an a fost unul cu totul deosebit. Am avut onoarea de a avea alături de mine colegii paramedici de la ISU Baia Mare, care au avut o reprezentație extraordinară, demnă de acest Campionat Mondial. Deși nu au prins podiumul, sunt ferm convins că acest lucru nu face altceva decât să-i ambiționeze pentru competițiile viitoare. Sunt mândru de ei, de serviciul UPU SMURD Baia Mare și de România. Cred că vorbesc în numele tuturor românilor și mai ales al maramureșenilor când spun : «Mulțumesc băieți!»”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.