SANITAS susţine salariaţii din DSP-uri

0
16

Federaţia SANITAS din România susţine salariaţii din DSP-uri şi personalul nemedical din unităţile sanitare care protestează în pichete spontane pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de deciziile parlamentarilor români.

“Organizaţia noastră a făcut propuneri pentru introducerea în lege a salariaţilor din DSP-uri şi a personalului nemedical din unităţile sanitare încă din luna martie a acestui an, propuneri care fuseseră adoptate în Comisia pentru sănătate a Senatului României. Constatând nemulţumirea crescândă, pe bună dreptate, a membrilor noştri de sindicat nedreptăţiţi, Biroul Executiv al Federaţiei, întrunit în regim de urgenţă, a hotărât solicitarea organizării în perioada imediat următoare de întâlniri atât la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi la nivelul Guvernului României pentru identificarea de soluţii sustenabile şi echitabile pentru creşterea veniturilor categoriilor de personal menţionate”, transmite Federaţia SANITAS.
Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că tergiversarea situaţiei actuale poate conduce la blocarea sistemului sanitar în totalitate şi, mai mult decât atât, restricţionarea accesului populaţiei la serviciile de sănătate poate duce spre o uriaşă revoltă socială care va fi greu de aplanat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.