Doru Dăncuș: Rămân primar interimar!

4
1700

Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare, a respins vehement acuzațiile formulate potrivit cărora și-ar fi pierdut atribuțiile de conducere în Primăria Baia Mare după o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că informațiile vehiculate privind pierderea definitivă a procesului de excludere sunt false.

Dosarul pe care ei îl prezintă ca fiind o decizie definitivă pronunțată de ICCJ cu privire la excluderea mea este din dosarul 26322/ 3/ 2022, care, așa cum se poate verifica pe portalul instanțelor, privește recursul la o cerere de intervenție într-un litigiu privind conducerea PNȚCD și nu excluderea mea din PNȚCD. Eu, ca persoană fizică, nu sunt nici reclamant și nici pârât în acel dosar”, a explicat Doru Dăncuș îndemnând opinia publică să verifice informațiile direct pe portalul instanțelor pentru a confirma acest aspect.

Rămân primar interimar al municipiului Baia Mare”, a declarat Dăncuș, subliniind astfel că decizia ICCJ nu afectează în mod direct funcția sa de primar interimar în cadrul administrației locale.

În contextul acestei situații, Doru Dăncuș a acuzat PNL că promovează dezinformare “prin diverse oficine de propagandă” și că, prin aceasta, își manifestă disperarea și furia pentru că nu au reușit să îl detroneze din funcția de primar interimar al municipiului Baia Mare.

4 COMENTARII

  1. Cu certitudine Dăncuș Ioan rămâne primar interimar conform legilor în vigoare!Succes, la muncă în folosul comunității noastre a băimărenilor!

  2. Dăncuș Ioan rămâne primar interimar conform legilor în vigoare, oricât ar dori uni să prindă,,osul,, …Așa că SUCCES! La treabă în folosul comunității noastre a băimărenilor!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.