Dotarea Centrului de Permanență din Baia Sprie s-a finalizat

0
53

Centrul de Permanență Baia Sprie, unitate care asigură servicii de asistență medicală de urgență băisprienilor, a fost beneficiarul proiectului ”Cooperare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale în comunitățile Dolyna și Baia Sprie”.
Fondurile au fost asigurate prin Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020. Centrul a fost dotat cu echipamente medicale pentru diagnoză și screening: defibrilator semiautomat; EKG; sterilizator autoclav; analizor biochimic de sânge; analizor de urină; microscop.
Proiectul s-a finalizat cu succes prin livrarea ultimelor echipamente în această lună. Astfel, administrația Baia Sprie încheie anul cu succes.
”Ne bucurăm că am reușit să aducem fonduri nerambursabile în comunitate. Vom depune pe următoarea etapă de finanțare noi proiecte care vor aduce noi infuzii de capital. Proiectele transfrontaliere cu Ucraina au reprezentat pentru noi o soluție foarte generoasă cu care am reușit să rezolvăm situația precară a Centrului de Permanență din Baia Sprie”, au precizat reprezentanții administraţiei locale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.