Alături de Dr. Dacian Juca, șeful de secție al UPU, și George Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, a făcut o vizită de lucru pentru a verifica stadiul proiectului de modernizare a UPU.
Principalul scop al proiectului este de a crește capacitatea acestei secții, astfel încât timpul de așteptare să fie redus.
Valoarea proiectului este de 3,8 milioane lei, iar finanțarea a fost asigurată din bugetul Județului Maramureș. (v.t.)