Din analiza economică de la nivel regional rezultă că, în Maramureş, sunt câteva domenii de activitate de bază. Judeţul e însă codaş la Produsul Intern Brut pe locuitor. Dacă în urmă cu un an ocupam penultimul loc în clasamentul judeţelor din regiune, după Bistriţa-Năsăud, acum suntem pe locul 4, după Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud. Problema e că nu avem domenii de activitate care să aducă o contribuţiemai mare la realizarea valorii adăugate brute.
Sunt 4 domenii de activitate, de bază în Maramureş: prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea de substanţe şi produse chimice. Există şi sectoare de activitate care au potenţial de a trece în categoria celor de bază.
”Avem şi nişte sectoare emergente, cu potenţial de a trece în categoria de a deveni de bază pentru economia judeţeană: industria metalurgică care a avut o creştere cu peste 13% pentru 7 ani. În 2022 a înregistrat cea mai mare creştere faţă de 2014 când s-a început analiza domeniului. 2.240 de persoane lucrează în acest domeniu. Industria chimică e un domeniu care anul trecut a intrat în categoria domeniului important”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, Florentin Tuş.
În ce priveşte Produsul Intern Brut, la nivel regional, Maramureşul este pe locul trei, după Cluj şi Bihor, dar în faţa judeţelor Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Când vine vorba despre PIB-ul pe locuitor, Maramureşul ocupă în regiune locul 4.
”Suntem un exportator net, problema e că valoarea adăugată din economie e mică. Vorbim de fabricare de mobilă, e greu să ajungem la o valoare adăugată mare, să ne poziţionăm mai aproape de Cluj, să ne îmbunătăţim poziţia în clasamentul judeţelor cu nivele de salarizare mai serioasă”, a mai spus Florentin Tuş.