Culoar de îmbarcare/debarcare pentru elevi la Colegiul de Arte

0
165

S-a dat în folosință sistemul de culoar de îmbarcare și debarcare a elevilor, în fața Colegiului de Arte din Baia Mare. Este practic al doilea sistem de acest gen, implementat în orașul nostru.
Scopul sistemului este de a crește gradul de siguranță a copiilor și în același timp de a descongestiona traficul rutier atunci când părinții își iau sau aduc copiii la școală. În acest culoar părinții pot opri pentru scurt timp mașina (aproximativ 30 secunde) să își lase sau să își ia copiii de la școală. Pe acest culoar, staționarea îndelungată este interzisă. Pentru asta există un loc separat în parcarea de vizavi, adică un spațiu de așteptare. Mai sunt și alte modificări rutiere în zonă: „În plus, am schimbat sensul de intrare în parcare, astfel că acesta poate fi accesat dinspre biserică, așa cum, de altfel, este și sensul de mers pe acel tronson al străzii Petőfi Sándor. Facem apel la înțelegere din partea părinților, pentru a folosi aceste culoare strict în sensul în care au fost concepute, doar pentru debarcarea/îmbarcarea pasagerilor, astfel acest spațiu să poată fi utilizat de un număr cât mai mare de părinți, contribuind totodată și la fluidizarea traficului rutier. Părinții care aleg să își conducă copiii până la intrarea în unitatea de învățământ sunt rugați să oprească/staționeze în alte locuri în care aceste manevre sunt permise. În plus, s-au marcat locuri de parcare de-a lungul străzii către Inspectoratul Școlar Județean”, a punctat Zsolt István Pap, viceprimarul Băii Mari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.