Județul Maramureș, reprezentat la Comitetul Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră

0
24

Prima întâlnire din anul 2024 a Comitetului Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR) s-a desfășurat online, în data de 1 martie, reunind membri din mai multe zone de frontieră ale Europei. Din partea Județului Maramureș, la eveniment a participat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Alexandru Lazăr, în calitate de membru supleant în Comitetul Executiv al AEBR.
Agenda întâlnirii a inclus subiecte europene de actualitate, cu influență semnificativă asupra cooperării transfrontaliere. În deschidere, președintele AEBR, Karl-Heinz Lambertz, a trecut în revistă evenimentele care au avut loc în anul 2023 sub egida AEBR și asubliniat aprecierea unanimă față de eficiența discuțiilor și seriozitatea implicării organizațiilor membre care au găzduit anul trecut întâlniri ale AEBR.
Consiliul Județean Ma­ramureș s-a afirmat îndeosebi prin găzduirea cu succes a întâlnirii Comitetului Executiv care s-a desfășurat în Maramureș, în perioada 8-9 iunie 2023. Prin această implicare organizațională deosebită și prin participarea activă la luarea deciziilor în cadrul AEBR, Maramureșul se remarcă printre regiunile de frontieră reprezentative la nivel european.

Viitorul Europei și al colaborării transfrontaliere

Un punct important din programul întâlnirii online din 1 martie l-a constituit analiza cadrului geopolitic actual, caracterizat de războiul din Ucraina și alegerile europarlamentare din 2024, ale căror perspective și consecințe vor influența și colaborarea transfrontalieră în Europa. Pentru a contracara urmările conflictului armat care afectează Ucraina de 2 ani, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a lansat Alianța Europeană a Regiunilor și Orașelor pentru Reconstrucția Ucrainei, pentru a coordona eforturile comune ale regiunilor europene, pregătite să desfășoare resurse pentru a sprijini o reconstrucție eficientă și durabilă a Ucrainei.
În ceea ce privește viitorul Uniunii după alegerile europarlamentare din acest an, de interes sunt viitoarele politici în domeniul coeziunii și al cooperării teritoriale europene. Astfel, s-a inițiat Alianța pentru Coeziune, care își propune să lanseze un apel pentru păstrarea unei coeziuni solide în Uniunea Europeană.
De asemenea, la nivel european și interregional se fac eforturi pentru a se reactiva Mecanismul transfrontalier, care ar trebui să abordeze și obstacolele juridice și administrative la nivelul regiunilor de frontieră interne și externe ale UE. Discuțiile au subliniat importanța cooperării transfrontaliere pentru funcționarea pieței unice și necesitatea de a se elimina obstacolele transfrontaliere care împiedică dezvoltarea infrastructurii și îngreunează mobilitatea comunităților transfrontaliere.
În luna noiembrie a acestui an, este planificat să se lanseze Platforma Europeană Transfrontalieră, ce reunește actori direct interesați, de la orașe și regiuni de frontieră la GECT (Grupări de Cooperare Teritorială Europeană) și euroregiuni. Platforma este locul în care părțile interesate transfrontaliere se pot întâlni și discuta despre circumstanțele și nevoile unice ale comunităților frontaliere, permițându-le să colaboreze cu instituțiile UE prin intermediul CoR.

Proiecte și inițiative ale AEBR

Secretarul general al AEBR, Martin Guillermo-Ramírez, a prezentat proiecte și acțiuni tematice derulate de AEBR, precum Proiectul IVY – Tineri Voluntari Interreg, prin care tineri voluntari pot activa în implementarea unor proiecte Interreg sau pot fi Reporteri Interreg și să promoveze beneficiile Programelor Interreg; Inițiativa b-solutions, ce constă în acordarea de consiliere privind obstacolele de frontieră juridice și administrative de-a lungul frontierelor terestre interne ale UE; Proiectul Frontiere reziliente, ce are în vedere elaborarea de planuri pentru managementul crizelor pentru 10 cazuri pilot;Comunități de energie transfrontaliere, ce presupune realizarea de planuri de management în domeniul energiei în zone transfrontaliere.

Chestiuni organizaționale

În partea a doua a întâlnirii membrilor Comitetului Executiv al AEBR, au fost prezentate activitățile grupurilor de lucru în domeniile Strategie, Sănătate transfrontalieră și Frontiere externe, care s-au concretizat printre altele, în acțiuni de sprijin pentru Ucraina și elaborarea noului Statut al AEBR ce a fost adoptat la Adunarea generală de la Kosice, în noiembrie 2023. Finalul evenimentului online din 1 martie a fost dedicat discuțiilor privind viitoarele întâlniri ale celor 100 de organizații membre în AEBR.
Județul Maramureș este singura entitate regională din România care face parte din conducerea AEBR. Președintele Con­siliului Județean Maramureș, Ionel Ovidiu Bogdan, a fost ales membru în Comitetul Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR), iar vicepreședintele Doru Alexandru Lazăr ca membru supleant, în cadrul alegerilor organizate cu prilejul Adunării Generale a AEBR, care a avut loc în Serbia, la Novi Sad, în anul 2022.
Asociația Europeană a Regiunilor de Frontieră (Association of European Border Regions) a fost înființată în urmă cu 52 de ani, cu scopul de a promova cooperarea transfrontalieră în Europa și pe alte continente. Prin activitatea sa, AEBR identifică obstacolele în calea cooperării, propune posibile soluții și promovează schimburile între părțile interesate pentru a îm­bu­nătăți cooperarea transfrontalieră și dezvoltarea teritorială în general, cu respect deplin pentru diversitate.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.