3 zile de cântec și joc, la aniversarea Ansamblului Folcloric Național Transilvania

0
829

Anul acesta se împlinesc 65 de ani de când activează Ansamblul Folcloric Național Transilvania. Pentru a marca acest moment aniversar, Consiliul Județean și Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” vor organiza „cel mai frumos eveniment al folclorului maramureșean”, în perioada 15-17 martie.
Vor fi 3 zile de cântec și joc, cu invitați aleși „pe sprânceană”. Pe lângă interpreții de muzică populară, ansamblul a invitat și artiști maramureșeni din alte sfere muzicale: Paula Seling, AMI, Ducu Bertzi, Maria Casandra Hauși etc.

„În anul 1959, la data de 15 martie, a fost înființat, sub denumirea de Ansamblul de cântece și dansuri «Maramureșul», Ansamblul Folcloric Național Transilvania de azi, care s-a dezvoltat în spiritul valorificării folclorului național autentic. În curgerea timpului, s-a simțit nevoia de a cuprinde o regiune mai întinsă de creație, acoperindu-se întreaga arie a Transilvaniei și a întregului repertoriu folcloric românesc. Din acest motiv, în anul 1991, Ansamblul de cântece și dansuri «Maramureșul» își schimbă denumirea în Ansamblul Folcloric Național «Transilvania»“, a amintit managerul prestigioasei instituții de cultură, Iuliana Dragoș.
În acest context, timp de trei zile, Maramureșul va deveni centrul culturii tradiționale românești. Sub auspiciile acestei aniversări, fiecare zi va fi dedicată unei teme.
Ziua I – 15 martie: ,,Revedere” – vor fi invitați foștii membri ai acestei instituții care au activat ca soliști vocali: Angela Buciu alături de elevii ei, Daniel Breban, Ioana Cânța, Denisa Cristea, Amalia Remețan, Crina Marian, Maria Voevod; Soții Florentina și Petre Giurgi, Hermina Marc, Mariana Botiș Buda alături de fiul ei Marian Pavel, Adrian Bența, Nicoleta Telian, corpul de balet, instrumentiști și soliști instrumentiști: Dumitru Dobrican, Gheorghe Avram, Dan Daniel, Ovidiu Cozma, alături de artiștii actuali ai instituției pentru a susține un moment artistic de mare încărcătură emoțională. De asemenea veți putea urmări un moment deosebit ,,In memoriam Nicolae Sabău”, prezentat de: Paul Marincaș, Patricia Moldovan, Alexia Mance, Irina Pop, Denis Cupșe. Tot în prima zi, pe scena folclorului maramureșean vor urca: Ansamblul Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiu”, Ansamblul Profesionist „Constantin Arvinte” – Iași și Ansamblul Folcloric „Busuiocul” – Bacău. Concertul va fi filmat de TVR pentru emisiunea Tezaur Folcloric, prezentator va fi Gheorghiță Nicolae.
Ziua a II-a – 16 martie se va axa pe ,,Tradiții și Istorie”. Maramureșul este județul cu cele patru țări folclorice: Chioar, Lăpuș, Codru și Maramureș Voievodal. Cu această ocazie vor fi puse în scenă proiectul cultural „Pintea Haiducu”, Botejunea pe Valea Izei, Obiceiuri de ursit, Verjelul și Danțu Coșercilor, Șeză­toare la Băsești și Nuntă din Țara Lăpușului. Obiceiurile străbune vor fi aduse în fața publicului de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” alături de comunitățile tradiționale din județul Maramureș: Dragomirești, Băsești, Lăpușul Românesc, unde azi se mai practică o parte din aceste tradiții. Figurile istorice evocate vor fi Pintea Viteazu, Gheorghe Pop de Băsești. Invitati în cadrul acestui concert vor fi: Ducu Bertzi, Grigore Leșe, Paula Seling, AMI – Andreea Moldovan, Maria Casandra Hauși, Oana Font, Vasile Pop, Dumitru Dobrican, Gabriela Ardusătan, Andreea Cozneac, Maria Nistor, ,,Coconii Maramureșului”, ,,Mugurașii Maramureșului” ,,Mugureii Maramureșului”. Gazdele vor fi Mihai Morar și Măriuca Verdeș. Concertul va fi filmat de TVR ca eveniment special și va fi difuzat pe canalele de televiziune TVR1 și TVR Folclor.
Ziua a III-a – 17 martie va fi una a ,,Sărbătorii în Maramureș” – în acest concert vor fi invitați toți interpreții de muzică tradițională și populară din județ. Maramureșul Voievodal va fi reprezentat de: Năstăcuța Iuga, Marinel Petreuș, Voichita Nemeș Andreica, Maria și Mihai Nemeș, Ionuț Bledea, Silvia Timiș, Deți Iuga, Alexandru Pop, Carmen Ștețco, Anuța Iuga, Diana Topan, Frații Chindriș și Anda Horoba, Aida Lihet, Ghiță Breban, Florentina Vlad; Din Țara Chioarului vor veni: Diana Cârlig, Virginia Irimuș, Mihaela Iacob și Flaviu Dan, Rafila Bărbos, Larisa Uță Pruneanu, Ramona Darha, Ioana Pricop, Ionuț Sima, Gabriela Ardusătan și Vasile Pop; Ținutul Codrului îi va avea ca invitați pe: Lavinia Goste și Marius Zorilă, Radu Ciordaș, Leontina Dorca, Ionuț Teudan, Paul Marincaș, Andreea Năprădean, Cătălin Stan, Ionuț Uivaroși, Antonia Mitre, Alexia Mance, Irina Pop, Maria Nistor, iar Țara Lăpușului va fi reprezentată de: Andreea Ghițiu, Onișor Pop, Marcela Latiș, Livia Neag Nistea, Cecilia Bozga, Victoria Petrenciuc, Mariana Cușner, Bianca Latiș, Cornel Cupșa și Gabriela Filip.
Concertul va fi filmat de TVR pentru emisiunea Tezaur Folcloric, prezentator Gheorghiță Nicolae.
Biletele s-au pus în vânzare la sediul Ansamblului Folcloric Național Transilvania, Baia Mare, B-dul Traian nr. 8 și pe site-ul iabilet.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.