Luni, 25 martie, sub semnul Bunei Vestiri, polițiștii din România au aniversat 202 ani de la înființare. În Aula Universității Tehnice din Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare a avut loc ședința festivă, organizată cu prilejul Zilei Poliției Române.
În cadrul festivității au fost avansați în gradul următor, la termen, 104 agenți și 29 ofițeri și avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 22 de polițiști care s-au evidențiat, în mod excepțional, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Șeful inspectoratului, comisarul-șef Constantin Ilea, a transmis mulțumiri polițiștilor, amintindu-le faptul că de-a lungul călătoriei au nevoie de lumină pentru a se descoperi și a merge mai departe. Lumina despre care a vorbit șeful inspectoratului are legătură cu acele cuvinte care pot lumina gândurile, astfel încât gândurile să devină acțiuni. Gândurile despre moralitate și buna-credință au fost completate de îndemnul de a fi curajoși, toate acestea determinând succesul acestei meserii.