Corespondență specială din Italia • La Padova, Forumul Mondial al Sănătății

0
9

• Inteligența artificială și medicina viitorului •

Zilele trecute, la Centrul de Congrese din Padova, a avut loc prima ediție a World Health Forum Veneto, eveniment dedicat excelențelor în medicină și tehnologie. Au fost 4 zile de întâlniri și evenimente, în cadrul cărora a fost analizat prezentul și explorat viitorul evoluției științelor și tehnologiilor medicale, în beneficiul vieții. S-au abordat unele dintre cele mai presante probleme din domeniul sănătății și promovată nevoia de conștientizare a cetățenilor. Obiective ale Forumului Mondial al Sănătății Veneto.
Deschiderea lucrărilor congresului internațional a fost făcută de către Prof. Gaudenzio Meneghesso, director al Departamentului de Inginerie a Informaticii, de la Universitatea din Padova, Roberto Vettor, directorul Departamentului de Medicină, Univ. Padova, Angelo Paolo Dei Tos, președinte al Școlii de Medicină din Padova, și Michele Te­ssa­rin, directorul medical al Spitalului universitar din Padova.
Intervenția principală, care a vizat folosirea inteligenței artificiale în medicină („Pushing the frontiers of medicine: The discoveries of AI in healthcare”), a aparținut prof. Mihaela van der Schaar, profesor și cercetător la Universitatea din Cambridge, unde conduce Van der Schaar Lab și este fondatoare și director al Centrului Cambridge pentru AI (inteligență artificială) în medicină (CCAIM). Are la activ, ca inventator, 35 de brevete în SUA. În 2019, un raport Nesta a nu­mit-o cel mai citat cercetător AI din Regatul Unit.
„Sunt entuziasmată de rolul inteligenței artificiale în medicină – a declarat Mihaela van der Schaar. Cred cu adevărat că Inteligența Artificială (AI) poate ajuta medicii să practice medicina într-un mod mult mai cantitativ, începând de la identificarea pacienților cu risc, identificarea precoce a bolii, tratarea bolii într-un mod mult mai personalizat, până la urmărirea pacienților după diagnostic. Adică întreaga traiectorie a bolii. De asemenea, sunt încântată de modul în care am contribuit la consolidarea sistemelor de sănătate în timpul Covid. Am lucrat îndeaproape cu Serviciul Național de Sănătate, pentru a construi tehnologie care să identifice când au devenit disponibile paturi de spital și când au fost disponibili anumiți medici, cu anumite specializări, oferindu-le astfel posibilități mai mari.”
Profesoara-cercetător de la Universitatea din Cambridge a vorbit, de asemenea, despre modul în care în domeniul medical sunt deja folosite modele de limbaj, tehnologiile avansate de inteligență artificială axate pe înțelegerea și analiza textului, dintre care cel mai cunoscut este ChatGPT. “În laboratorul nostru, spune Prof. Van Der Schaar, lucrăm și la construirea «Large Language Models», care pot fi adaptabile, și la găsirea de soluții care să mențină confidențialitatea informațiilor private ale pacienților și care să poată interacționa în continuare cu aceste modele de limbaj, pentru a obține informații importante și relevante din aceste modele specifice oricărui pacient care se află în fața medicului.”
Laboratorul dezvoltă și instrumente de inteligență artificială pentru a construi și alte instrumente de inteligență artificială pentru utilizare în domeniul medical: „De exemplu, acum câțiva ani am construit AutoPrognosis, un instrument care este capabil să trateze orice boală, de la cancer, la boli cardiovasculare, până la fibroza chistică. Un medic, fără a fi nevoit să învețe un cod software, poate oferi date pacientului AutoPrognosis și îi poate cere o predicție. Îi ceri AutoPrognosis să construiască un model de risc, de exemplu, pentru risc cardiovascular, sau cancer și lucrul bun despre aceste modele de învățare automată este că sunt capabile să automatizeze procesul de selectare a celui mai bun model. Acesta este un software cu sursă deschisă, pe care toată lumea îl poate folosi și pe care îl poate construi și sper că poate ajuta cu adevărat atât medicii, cât și pacienții.”
Cea de-a doua zi a lucrărilor congresului internațional a avut ca temă: “Etica, Reglementări, Corectitudine și Explicabilitate”. Au vorbit despre asta Prof. Giusella Finocchiaro (Universitatea din Bologna), Alessandro Fabris (Max Planck Institute for Security and Privacy, Bochum, Germania), Fabio Grigenti (Universitatea din Padova) și Guglielmo Tamburrini (Universitatea din Napoli).
Un eveniment deschis tuturor: simpli cetățeni, medici, operatori, pacienți și experți.
Julia-Sandra VÎRSTA,
Padova, martie 2024

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.