Preasfințitul Părinte Iustin l-a binecuvântat pe Ionel Bogdan pentru misiunea asumată pentru Baia Mare

0
60

Moment simbolic în Duminica Sfintei Cruci la biserica de zid din Baia Sprie
Ieri, 7 aprilie, a treia duminică din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Biserica de zid „Pogorârea Sfântului Duh” din Baia Sprie.
Printre enoriașii prezenți au fost președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, dar și primarul orașului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda.
Un moment simbolic a avut loc la finalul Sfintei liturghii, când Preasfințitul Iustin l-a binecuvântat pe Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, care a anunțat zilele trecute că nu va mai candida pentru un nou mandat în vârful administrației județene, ci la Primăria Baia Mare, unde și-a asumat misiunea de a pune și municipiul reședință de județ pe ca­lea dezvoltării.
Preasfințitul Iustin l-a binecuvântat pe Ionel Bogdan în fața credincioșilor și astfel și „crucea” pe care și-a asumat-o pentru comunitatea băimăreană, de a pune Baia Mare pe primul loc, după ani de patimă în administrația publică locală, care au afectat bunul mers al orașului.
„Binele și biruința izvorăsc din credința în Dumnezeu și iubirea de oameni. Acesta este și crezul meu. Cred cu tărie și astăzi în misiunea mea pentru Maramureș, pe care cu multă muncă și zbateri, mai mult sau mai puțin cunoscute, am reușit să o împlinesc. În planul meu pentru Baia Mare, cred la fel de mult! Sunt bucuros pentru că am alături și în această încercare, ca întotdeauna, familia mea și colegii care mi-au oferit încrederea și sprijinul lor.
De astăzi, misiunea mea pentru Baia Mare poartă și binecuvântarea cu care m-a onorat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul nostru, prin harul său. Numai cei care se dedică întru totul Domnului înțeleg cu adevărat ce înseamnă un astfel de gest pentru un credincios, care este su­pus, însă, adesea, îngrijorărilor firești, umane, care ne încearcă pe toți.
Sfânta Cruce este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea, iar asumarea crucii este calea mântuirii în Hristos. Asta știm din învățătura Bisericii și predicile preoților noștri, care ne aduc întotdeauna claritate, speranță și ne întăresc în credință. Sunt recunoscător pentru această tărie, de a lua mereu decizia cea mai bună, nu neapărat cea mai ușoară.
Prin binecuvântare ne este transmis harul Domnului, dar numai dacă părintele și omul cred în același bine. Împărtă­șesc cu Preasfințitul iubirea și grija față de oameni, pentru comunitate, pentru orașul și județul care ne sunt tuturor acasă. Asta am dovedit de fiecare dată, concret. Avem proiecte atât de frumoase împreună, pentru comunitate, cum este construcția grădiniței în curtea bisericii «Nașterea Domnului» din Baia Mare”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la Primăria Baia Mare la alegerile locale care vor avea loc în 9 iunie 2024.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.