În Repedea • Sală de sport CNI finalizată în 6 luni, din cele 10 programate!

0
92

E adevărat, se știe, finanțările CNI au șchiopătat de pe la mijlocul anului trecut încoace, semn că bugetul Statului dă semne de oboseală vizibilă. Totuși, de ce ai opri ceva ce funcționează bine? Doar ca să confirmi legile lui Murphy?

Cu un an în urmă, lăudam o anume firmă din Moldova care a finalizat în timp scurt, cu 2 luni mai repede, sala de sport din Groșii Țibleșului. Unde acum nu doar că se desfășoară ore de sport, ci vin tineri să joace fotbal sau să facă ore de sport și din județul vecin Bistrița-Năsăud! Ceva mai recent, aceeași firmă a finalizat, în primăvara acestui an, lucrările la sala de sport din Repedea, de pe Valea Ruscovei.
Începuseră în trombă, ne amintim cum ne-au spus autoritățile locale: “I-am găsit turnând planșeu de ciment duminică după-amiaza, ne-am temut că-i iau localnicii pe sus, că lucrează când merg ei la biserică. Începuseră turnarea de vineri, nu s-au oprit până n-au terminat”.
Așa se face că sala de sport din Repedea este dată în folosință, se țin acolo toate orele de sport, fiind finalizată în 6 luni, nu în cele 10 luni stipulate în contract! Atenție, făcută în condiții de iarnă, la poalele Munților Maramureșului!
Cu un drum, Ioan Miculaiciuc, primarul comunei Repedea, plusează: “Dacă tot ați venit să ne vedeți sala de sport, vă anunț oficial că avem finanțare pentru un complex sportiv. În aceeași locație, tot cu finanțare CNI, urmează licitația. Vom avea teren de sport sintetic, tribune, clădiri, sistem de irigație pentru terenul de fotbal, în același areal cu sala de sport”.
Ce-i drept, reamintim, cele trei comune din zonă, Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte, au împreună aproximativ 20.000 de locuitori, mai mult ca cele mai multe orașe maramureșene sau ca o întreagă zonă folclorică din județ…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.