Colegiul “Anghel Saligny”, calificare previzibilă la etapa finală

0
38

La sala de sport a Școlii “Vasile Alecsandri” din Baia Mare s-a desfășurat, luni, etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal masculin, băieți, ciclul liceal.
Trei echipe s-au întrecut la această fază – LPS Bihorul Oradea, LPS Bistrița și Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Baia Mare, însă doar una a obținut calificarea la etapa națională.
Cu două victorii concludente, Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Baia Mare a câștigat etapa de zonă și va reprezenta Maramureșul la etapa națională, programată în intervalul 16-19 mai la Suceava. Locul secund le-a revenit celor de la LPS Bihorul Oradea, iar pe poziția a treia s-a situat LPS Bistrița.
Lotul echipei Colegiului Tehnic “Anghel Saligny” Baia Mare: Armando Kiss, Rareș Horotan, Mario Racolța, Adrian Breban, Tudor Balint, Antonyo Konya, Patrik Jesek, Dragoș China, Mario Graur, David Revak, Daniel Popan și Andrei Stan. Profesor coordonator: Antonela Sabou-Hruban.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.