Conferințe dedicate liceenilor • Poeți creștini în dialog cu lumea

0
54

Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” derulează proiectul „Între Creație și Înviere”.
În cadrul proiectului, în această lună este programată o activitate inedită, una menită să îi aducă în atenția liceenilor și a dascălilor pe poeții creștini. Va fi o activitate deosebită, cu recitări de versuri, cu cântece pe versurile acestor poeți sau specifice Postului Mare.
Activitatea „Creația ca suferință. Poeți creștini în dialog cu lumea va avea loc în 24 aprilie, de la ora 10, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Vor fi prezenți elevi, cadre didactice, invitați. Cu această ocazie vor fi evocați poeții creștini Daniel Turcea, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Tudor Arghezi.
„Demersul nostru teologico-literar nu se poate încheia altfel decât în Înviere. Din punct de vedere teologic, dacă credința se naște la Întrupare, ea culminează la Înviere, momentul unic al istoriei care poate valida credința creștină. Dar Învierea implică și o creație transfigurată, în care suferința a fost sublimată, iar roadele ei, recompensate”, explică prof. dr. Cosmin Lauran, în prezentarea proiectului.
Scopul activității este acela de a evoca personalități ale literaturii române, în ipostaza lor religioasă, de a conștientiza rolul textului poetic în relație cu muzica, dese­nul sau alte creații artistice, de a forma și dezvolta spiritul civic la elevi și la cadrele didactice. De asemenea, se dorește conștientizarea și valorificarea importanței sărbătorilor creștine, în contextul interculturalității; dezvoltarea și cultivarea valorilor morale, a egalității de șanse și de gen; stimularea creativității elevilor și a spiritului de echipă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.