Baia Mare cu 16 candidați… ne râde țara, atâta că n-a aflat încă. O fi plecat Cătălin cu treburi, așa e, dar de la relansarea luptei până la o echipă de fotbal cu rezerve ce vrea Primăria… e mult. Unul zice să recuperăm orașul. Altul îmbrăcat în crem, negru și cu adidași albaștri zice că ne felicită, s-a decis, candidează. Altul face pe analistul, e teoretician al conspirației, nu zice ce face, el analizează cine cu cine conspiră ca să… ne fure nouă orașul. Nouă, lui.
Dar dacă vă imaginați că doar Baia Mare e haios, vă înșelați. Într-un orășel ex-mineresc, primarul în funcție e contracandidat de un maghiar din partea P.. și de alt maghiar din partea U… Da’ nu-s ei haioși? Apoi, salutăm meciul de handbal, în sfârșit respiră puțin Preasfințitul nostru, că nu mai avea aer de politicieni, deja începem să ne temem pentru sănătatea lui. Au trecut Paștile, l-au înviat pe Domnul, au obosit. Au luat o pauză politicienii și țuști la handbal, altfel de patriotism, de prezență, de fotografiere!
“Am trăit cu intensitate maximă, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”! din Baia Mare, victoria echipei naționale de handbal masculin a României, care a făcut primul pas spre calificarea la Campionatul Mondial din 2025” Zău așa, primul și ultimul pas?
• • •
Data trecută am analizat pozele nefericite ale candidaților. (…între timp, cel mai mare fotograf al Maramureșului, Silviu Gheție, a mai bifat un film la București, ca fotograf de platou. N-are de lucru acasă!). Aici se fac poze cu telefonul roz sau auriu! Dar să analizăm și niscai texte și hau-hauri. Să spui tu că „Maramureșul e în paragină și în datorii” spune ceva despre tine. Habar nu ai de Maramureș, dacă e în paragină e în mintea ta. Datorii poate, dar paragină??? Altul, la cealaltă extremă. „Maramureșul nu e un simplu județ, Maramureșul este inima României. Maramureșul este simbolul identității românești în lume”. Serios… Tot la noi sunt și tunelurile prin care plecau dacii la Roma să-i învețe limba daco-romană, la fel, câmpul energetic nu e în Apuseni. Coloana infinitului e incorectă ca simbol, era de fapt funia de pe poarta moroșană. Nu păstrăm un pic de simț al ridicolului, poate ajută în viitor?
Dar stați așa. Nici nu respirați! „Băimăreni! Votați omul nu partidul. Votați realizările lui nu visele. Votați exemplul nu promisiunile. Votați integritatea, loialitatea și bunul-simț, nu superficialitatea, lașitatea și aroganța. Votați oamenii nu partide sau coaliții. Votați inteligent. Învățați de la …, am votat oameni și avem lucruri, am votat inteligent și nu ne pare rău. Dumnezeu cu voi.”
Asta da! Nu ne-am prins de cine e vorba, dar i-am sugera candidatului cu postarea buclucașă „de la prieteni”, când merge în public, la meci să zicem, să stea la coadă, să nu se bage în față, că nu e încă în fruntea băimărenilor, decât a firmei sale.
Mărețe realizări, ziceți?
Un parlamentar ne dă veste de ce se lucrează prin Parlament. E corect de obicei, doar că acum ne explică evidențe.
„Autobuzele școlare nu mai pot transporta decât elevi și profesori, iar elevii care nu au un comportament și un limbaj civilizat și distrug bunurile din respectivul autovehicul pot primi sancțiuni disciplinare și interzicerea deplasării cu autovehiculele școlare pentru o perioadă determinată de timp. Aceste prevederi sunt cuprinse în proiectul de lege pentru utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului public local al elevilor”.
Mult succes, noi am văzut microbuze galbene în curți private, prin cele mai ciudate locuri, ba și cu babe de dus în pelerinaje. Le-am văzut luând autostopiști. Dar stați că se rezolvă de la sine, primăriile urmează să sărăcească în așa hal încât vor renunța la microbuze, și-or aduce părinții copiii la școli. Sau nu.
Vox Populi, vox nostrum
Dacă nu ascultăm oamenii, atunci pe cine? Politicienii sunt șmecheri, ei “ne fac” cu postări plătite și cu “hashtag urmăritori”. Dar pe om, pe om cine-l ascultă? Păi noi, cine? Cu rezerva că printre comentariile la postările politicienilor sunt și răutăți politice, frustrări de oameni ce n-au încăput pe liste etc. Dar sunt haioase, pentru că vin din interior, ei știu ce zic!
„A… sub acoperire? Domnule G.S., v-a învins sistemul? V-ați bătut cu pumnii în piept că nu sunteți de acord cu pensiile speciale, mai este valabil? Când ați spus adevărul? Pentru că la Consiliul Județean Maramureș în primii cinci de pe liste se află doi ofițeri de miliție (un general și un colonel) care au pensii speciale de câte o sută de milioane fiecare dintre ei. V-a învins și pe dvs sistemul sau doar pe deputatul de la Maramureș care spune că este mâna dreaptă a dvs? Oricum dacă au reușit să se infiltreze în Maramureș poate s-au băgat și în alte județe și nu știți deoarece sunt foarte bine acoperiți. La Maramureș unul dintre cei doi a fost prezentat ca jurist și teolog, de celălalt nu s-a amintit nimic tocmai pentru a-i păcăli pe români.”
Altul, la postarea triumfalistă a unui fost ce revine. „Vinde-ți locul la mama lui Kake!”
La alte postări triumfaliste. „Acum e campanie electorală. Dați mult din gură și nu faceți nimic, în afară de furat din bani publici și vândut resursele țării străinilor.. În 34 de ani de zile voi și toți ceilalți n-ați făcut un spital” “accelerăm o dată, de două ori, dar de șapte ori?! Ce-i prea mult, strică (cel puțin în sfera comunicării). În luna mai să vorbim de “accelerare” spre finalizarea unui proiect care trebuia de mult timp să fie verde și funcțional (promenada malul Săsarului) e hilar. Dintr-un spațiu verde s-a făcut o zonă aridă, iar o parte din bănci “plutesc” încă în apă”
“Tăieți ajutoarele sociale, masa gratuită la Cantina Socială, la trântorii tineri, țigani.. care vin după mâncare cu mașini moderne. Dați acea mâncare persoanelor cu dizabilități, bătrânilor cu venituri mici. Dați o masă caldă elevilor….nu trântorilor. La muncă….trântori tineri. Noi n-am beneficiat de nici un favor în acest oraș. Noi să muncim să plătim taxe impozite, iar ei doar…să întindă mâna.”
Acest material este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Libertatea de exprimare a presei beneficiază, conform art. 255 Cod civil, de o protecție suplimentară, măsurile provizorii preconizate neputând opera împotriva jurnaliștilor decât în situații excepționale: prejudicii grave, atingerea dreptului la viață privată, evident nejustificată.






























