Consilierii județeni solicită amenzi pentru cetățenii care dau bani cerșetorilor!

1
242

Fenomenul cerșetoriei este unul de amploare în Maramureș. Problema e că cerșetorii nu se limitează în a cere bani, ci devin și agresivi verbal sau fizic. Semnalul de alarmă a fost tras de consilierul județean, Adrian Vlad, care a propus și soluția pentru diminuarea acestui fenomen: amenzi pentru cetățenii care dau bani cerșetorilor.

“Chiar zilele trecute, o cunoștință a fost agresată verbal și înjurată în Baia Mare, de o persoană în scaun cu rotile pentru că nu a vrut să îi dea bani. Mai nou, aceștia sunt foarte agresivi și nu e deloc sigur să mergi pe străzile din Baia Mare. Ar trebui să începem o campanie de informare la nivelul județului, să nu mai dăm bani cerșetorilor, deoarece azi sunt cerșetori, mâine sunt infractori. Urmează și în Consiliul Local Baia Mare să fie pus în discuție un proiect de hotărâre unde se va discuta despre avertismente și amenzi pentru cetățenii care vor acorda bani cerșetorilor” – a declarat consilierul județean, Adrian Vlad.
Pe de altă parte, consilierul județean Olivia Cherhaţ propune o colaborare mai strânsă între cetățeni și polițiștii locali.
“Chiar azi am semnalat acest aspect. Două persoane, oameni ai străzii în stare de ebrietate, se aflau în centrul orașului și făceau o gălăgie infernală. Nu putea trece nimeni pe lângă ei. Am sunat la dispeceratul Poliției Locale și nu a durat 5 minute și au venit polițiștii. Deci trebuie informați cetățenii cu numărul de telefon al Poliției Locale” – este de părere Olivia Cherhaț.
La rândul său, consilierul județean, Gheorghe Mihai Bârlea, a adăugat că nu de bază legală este nevoie pentru a interveni, ci de punerea în aplicare a sancțiunilor.
„Nu e nevoie de nicio inițiativă legislativă, deoarece există o lege de bază. Cerșetoria este interzisă. Poliția Locală are temeiul legal de a supraveghea acest fenomen, dar trebuie să o facem nuanțat, deoarece cazurile nu sunt întotdeauna identice. Nu de temei legal ducem lipsă, ci de punerea în aplicare a sancțiunilor pe care le permite legea și cei îndrituiți să supravegheze acest fenomen, dramatic într-un fel. Propun și aici un comportament nuanțat, nu unul agresiv, situațiile speciale reclamă empatie” – a punctat Gheorghe Mihai Bârlea.
În schimb, consilierul județean, Ioan Cheudan, în­tă­rește necesitatea amendării persoanelor care încurajează cerșetoria.
„În Baia Mare avem asemenea cazuri de cerșetorie și de prostituție. Este legislație pentru așa ceva, dar sunt mii de procese-verbale întocmite pentru cele două categorii care rămân neplătite. Acei oameni nu își plătesc procesele-verbale, nu au pe ce să li se pună sechestru. Și atunci sper ca la nivelul municipiului Baia Mare să fie legiferat acest lucru, să fie sancționați cei care dau bani și să fie montate plăcuțe cu inscripția: Nu cerșetoriei. Nu prostituției. Deci, e nevoie de muncă preventivă cu cei care dau bani. Poliția nu reușește să facă aproape nimic în acest sens. Îi iau de pe drum, le întocmesc procese-verbale și apoi le dau iar drumul pentru că nu au ce să facă” – a adăugat consilierul Ioan Cheudan.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.