Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • Pr. Ioan Dâmbu: “Era un izvor nesecat de înțelepciune” (I)

0
161

Părintele Ioan Dâmbu, fost protopop în Țara Năsăudului, l-a văzut prima dată pe arhiepiscopul Justinian Chira, în timpul studiilor de la seminar, în 1969. În acea vreme, părintele Justinian era stareț la Rohia, iar seminaristul Ioan Dâmbu a rămas fascinat de acel călugăr care venise la nepotul său, părintele Iustin Tira, dăruindu-le însă, tuturor bomboane, dar mai ales dragostea sa.
Când a ajuns student, părintele Ioan Dâmbu a ales să își petreacă vacanțele de vară la Mănăstirea “Sfânta Ana” din Rohia. “Starețul de la Rohia era principalul motiv pentru care mergeam la mănăstire”, povestește cu însuflețire părintele Ioan Dâmbu, care trecea printr-o cumpănă a vieții sale în momentul în care a depănat amintirile despre arhiepiscopul Justinian Chira. Se afla pe patul de spital, așa că dialogul despre Înaltpreasfințitul Justinian Chira pare să fi fost un semn că, de acolo, “din lumea de dincolo”, ierarhul “ne luminează și pe noi”, fiind mereu lângă cei care au nevoie de o mângâiere, de o încurajare.
“Eu l-am cunoscut, mergând ca student la Mănăstirea Rohia, vara. Mai lucram câte 2-3 săptămâni împreună cu alți colegi. Erau șantiere acolo, continue, ne mai dădea și câte un bănuț. Ne trata foarte frumos, cântam la strană, participam la slujbele de noapte. Am văzut în direct viața monahală din care am învățat atâtea lucruri, iar discuțiile cu Prea­sfințitul Iustinian erau edificatoare mai ales pentru vârsta noastră de tineri studenți la teologie. Înaltpreasfințitul Justinian era un izvor nesecat de înțelepciune. Eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, prin anii 1971-1975. Starețul de la Rohia era principalul motiv pentru care mergeam la Rohia, dar și mănăstirea în sine care era legată ontologic de starețul Justinian. Generozitatea starețului de atunci ne chema fără să ne strige pe nume, mergeam acolo ca la noi acasă, era de o bunătate extraordinară, de o înțelegere mai mult decât părintească. Acolo găseam nu numai liniște chiar muncind, ci găseam nestemate ale sufletului”, relatează părintele Ioan Dâmbu.
Preotul își amintește și acum de “apoftegmele” rostite de Înaltpreasfințitul Justinian Chira. Starețul de la Rohia ca nimeni altul să le vorbească oamenilor cu inima, de aceea cuvintele sale rodeau în inimile celor care îl ascultau.
“Nici acum nu uit apoftegmele pe care le rostea cu o spontaneitate de neimaginat. A apărut o carte a părintelui profesor Dorin Micu cu apoftegmele ÎPS Justinian care sunt valoroase. Aceste apoftegme nu sunt rodul unor lecturi intense, ci al unei spontaneități a unui om ieșit din opinci. Părintele Justinian nu ne învăța nici teologie dogmatică, nici teologie fundamentală, ci ne vorbea cu sufletul și cu mintea din scrierile sfinților părinți, din învățătura lor, înțelepciunea lor, făcea referire la multe aspecte ale vieții cu care ne vom confrunta mai târziu în calitate de preoți, lucru care ne cam lipsea. Pe lângă toate acestea era de o bonomie de spirit rar întâlnită. Citeai în ochii lui tot sufletul lui cu care se adresa nu numai nouă, ci și tuturor celor ce veneau avizi să îl asculte, din Țara Maramureșului și nu numai. A fost un om providențial pentru ,mănăstirea Rohia și pentru trecutul și prezentul ei de astăzi, pe de o parte. Pe de altă parte, a avut curajul să îl găzduiască acolo pe un hăituit de Securitate, un fost condamnat, Nicolae Steinhardt”, a accentuat fost protopop al Țării Năsăudului, preotul Ioan Dâmbu. (va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.