În urma dispozițiilor date de primar către reprezentanții Poliției Locale, cerșetorii au fost ridicați de pe străzi. Autoritatea publică promite că acțiunea va continua, scopul ei fiind unul îndrăzneț: eradicarea cerșetoriei în municipiu!
„Luăm măsuri categorice pentru a eradica cerșetoria în Baia Mare! Cine va fi prins oferind bani sau bunuri cerșetorilor va fi amendat! Sunt omul care spune lucrurilor pe nume, așa am făcut și așa voi face mereu, indiferent cât de neplăcut ar fi. În Baia Mare, și nu doar aici, ci în multe orașe din România, avem o problemă reală cu cerșetoria. Fenomenul poate și trebuie să fie eradicat, iar pentru asta avem nevoie de măsuri ferme. Am avut o ședință operativă cu șefii Poliției Locale în care le-am trasat instrucțiuni clare: nu vreau să îi mai văd toată ziua prin birouri, ci coordonând efectivele direct din stradă! Mă bucur să văd că semnalul meu a fost înțeles și că avansăm în acest demers de combatere a cerșetoriei. Am dotat Poliția Locală cu un mijloc de transport care să le permită polițiștilor să ridice cerșetorii din stradă și să îi transporte la centrul de noapte. Sunt percheziționați, legitimați și predați mai apoi colegilor de la Direcția de Asistență Socială. Cei care nu sunt din Baia Mare sunt trimiși către localitățile de proveniență. Aceste acțiuni nu sunt, însă, suficiente pentru a stopa acest fenomen. Cât timp vor exista cetățeni care oferă bani acestor oameni, ne vom învârti în același cerc vicios. Trebuie să înțelegem cu toții că, prin a le oferi bani sau diverse bunuri, nu îi ajutăm pe acești oameni, mulți dintre ei fiind chiar victime ale traficanților. Voi propune colegilor mei, în următoarea ședință de Consiliu Local, modificarea cadrului legal pentru a le permite polițiștilor locali să aplice măsuri contravenționale celor care încurajează cerșetoria. Cu alte cuvinte, cei care sunt prinși oferind bani sau diverse produse cerșetorilor vor fi sancționați! Siguranța băimărenilor este și va rămâne o prioritate pentru mine!”, a spus Doru Dăncuș, edilul municipiului.

Fenomene precum cerșetoria, prostituția (nereglementată), hoția și orice alte comportamentele antisociale trebuiesc combătute și nu încurajate! Niciodată n-o să ajungem să fim o societate civilizată dacă fiecare face ce-l taie capul. Da, este democrație, dar democrația nu înseamnă că poți face absolut orice-ți trece prin cap, statul este un contract social iar democrația și statul presupun un set de reguli după care acea societate trebuie să funcționeze. Democrația înseamnă că tu ai dreptul să ai o părere, însă la fel de mult am și eu dreptul să am o părere iar părerea mea s-ar putea să fie diametral opusă față de părerea ta, moment în care intervine acel set de reguli care delimitează ograda cu drepturi a fiecăruia. Deci, mai ușor cu drepturile pe scări… pentru că într-o societate mai întâi există obligații și apoi drepturi.
Felicitări pentru inițiativa, domnule primar! Felicitări! ❤ Politia locală trebuie să fie pe străzi, nu în birouri. Mai ales pe strada Grănicerilor.
@Văsălică: dacă vrei să oferi cuiva din banii sau din bunurile tale te invit să vizitezi cateva spitale, cămine de bătrâni, case de copii, adaposturi pentru câini și alte locuri de acest gen, banii și bunurile tale vor fi bine primite iar tu te vei simti împlinit că ai ajutat pe cineva. Înlăturarea cerșetoriei de pe străzi n-are nici o legătura cu comunismul, este un lucru bun pentru comunitate și mă bucur că în sfârșit cineva a avut curajul să apuce taurul de coarne! Ți-o spune cineva care nu l-a votat pe Dâncuș!
Așteptăm să facă la fel și cu rromii de pe Pirită!
Păi să înlăture cerșetoria dar nu ingrădindu-mi mie niște drepturi fundamentale, exact ca în comunism. Iar amărâți sunt destui și în afata instituțiilor pe care le-ai menționat. În acele instituții, au de câștigat mai mult cei care se ocupă de ele decât cei cărora le sunt destinate (beneficiarii). Vezi recentele scandaluri din azilele groazei, vezi afacerile din adăposturile pentru câini fără stăpân (inclusiv cel din Baia Mare), inmulțiți deliberat și oferiți spre „adopție” în vestul Europei, în schimbul unor „donații” de sute de euro/exemplar. Practicile acelea de ce nu le stârpește primarul? Aici n-am pentru ce să donez, că afacerile merg deja foarte bine!
Fenomene precum cerșetoria, prostituția (nereglementată), hoția și orice alte comportamentele antisociale trebuiesc combătute și nu încurajate! Niciodată n-o să ajungem să fim o societate civilizată dacă fiecare face ce-l taie capul. Da, este democrație, dar democrația nu înseamnă că poți face absolut orice-ți trece prin cap, statul este un contract social iar democrația și statul presupun un set de reguli după care acea societate trebuie să funcționeze. Democrația înseamnă că tu ai dreptul să ai o părere, însă la fel de mult am și eu dreptul să am o părere iar părerea mea s-ar putea să fie diametral opusă față de părerea ta, moment în care intervine acel set de reguli care delimitează ograda cu drepturi a fiecăruia. Deci, mai ușor cu drepturile pe scări… pentru că într-o societate mai întâi există obligații și apoi drepturi.
Dacă îmi cumpăr un covrig și mănânc jumate și cealaltă jumate nu o mai pot mânca îl arunc sau am opțiune de al da unui om al străzii care sunt destui la tot pasul și mă vede poliția locala ce face îmi dă amendă?

Daca io vreau ca din banii mei (ori din bunurile mele) sa fac parte cuiva, nicio lege nu ma poate opri. Eu unu nu dau bani la cersetori. Ca principiu insa, sa-i spuna cineva primarului Dorel ca, comunismul a fost inlaturat oficial in ’89! Deja se si vede un fel de mic Kim de Baia Mare. Vezi primare ca esti incadrat si platit sa livrezi un serviciu public, nu esti stapan peste slugile de pe propria ta mosie!
Foarte corect dar, să vedem cum acționează la dispoziția primită și cât timp o să-i țină!