Premiul I pentru echipa Maramureșului la proiectul „Petale-n vânt”

0
77

A șasea ediție maramureșeană din minunata poveste a proiectului „Petale-n vânt” s-a încheiat triumfal pentru Maramureș.
Echipajul care a reprezentat Maramureșul la etapa finală a proiectului a fost compus din elevele lucaciste Medeea Dragoș (VIII-a A), Maia Miclăuș (VII-a B), Beatrice Varga (VII-a B) și Bogdana Dragoș (VI-a A), alături de prof. coord. Georgiana Petreuș, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”. Abilitățile de comunicare, talentul fetelor în rezolvarea de puzzle și imaginația de care au dat dovadă în partea artistică au determinat juriul să le acorde un binemeritat premiu I.
Inițiatorul proiectului, Colegiul Național „Silvania” din Zalău, și-a propus ca în această ediție să sprijine financiar Asociația „Dăruiește viața”. Datorită aprecierii acordate produselor realizate de elevi și dedicarea profesorilor implicați, la nivel național s-au obținut donații în cuantum de 119.416 lei. Maramureșul a contribuit cu 14.300 lei, prin intermediul unor târguri susținute în locații care susțin caritatea și voluntariatul (la VIVO Baia Mare și la UAC Dumbrăvița), ne-a informat coordonatorul județean al Proiectului Național de Caritate și Voluntariat „Petale-n vânt”, prof. Georgiana Petreuș.
Pentru buna desfășurare a proiectului și-au dat mâinile și au muncit împreună, realizând produse handmade pe care le-au valorificat prin intermediul mai multor târguri caritabile, elevii și profesorii din mai multe instituții școlare: Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Colegiul de Arte, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Liceul Tehnic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare, Liceul Teoretic „George Pop de Băsești”, Școala Gimnazială Sălsig, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Școala Gimnazială Recea, Școala Profesională Dumbrăvița.
“În inima tinerei generații, aceste acte de bunătate și altruism răspândesc semințele unei lumi mai bune, pline de speranță și iubire. Prin implicarea elevilor noștri în astfel de acțiuni, îi învățăm să privească dincolo de sine, să simtă suferința altora și să găsească bucurie în a oferi ajutor. Ei descoperă că adevărata bogăție nu se măsoară în lucruri materiale, ci în legăturile create și în fericirea celorlalți, că mâinile lor pot aduce alinare, iar zâmbetele lor pot lumina chiar și cele mai întunecate zile, observă nu doar frumusețea de a da, ci și miracolul de a transforma lumea prin iubire”, a accentuat prof. Georgiana Petreuș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.