Au rămas locuri libere în liceele din Maramureș după prima etapă a repartizării computerizate. Potrivit oficialilor Inspectoratului Școlar Județean Maramureș mai sunt disponibile 174 de locuri în învățământul liceal de stat și 83 de locuri în învățământul liceal particular.
În schimb, au rămas foarte puțini candidați nerepartizați. Doar 15 elevi au rămas pe dinafară, dintre aceștia 13 sunt din Maramureș, iar 2 din alte județe. Totuși, în a doua etapă de repartizare computerizată se pot înscrie și elevii care nu-și confirmă locul pe care au fost repartizați în prima etapă.
În județul Maramureș au participat la repartizarea computerizată 2.630 de absolvenți ai clasei a VIII-a (2.588 din Maramureș și 42 din alte județe). Dintre aceștia, au fost repartizați computerizat 2.615 elevi. De precizat că în etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:
-385 de elevi la specializări vocaționale;
-36 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaților de etnie romă (29 pe coduri și 7 în învățământul vocațional);
– 30 de elevi admiși pe locurile rezervate copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) (27 pe coduri și 3 în învățământul vocațional). De asemenea, 407 absolvenți de gimnaziu s-au înscris în învățământul profesional.
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, până în 30 iulie, candidații vor transmite /depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În intervalul 31 iulie – 2 august, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situații medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).


























