Propuneri interesante de colaborări pentru realizarea unui parc în Sighetu Marmației

0
1742

Reamenajarea parcului din zona Grădina Morii din Sighetu Marmației a stârnit imaginația unui tânăr arhitect local, care a venit cu o propunere cel puțin interesantă. Consilierul local, Adriana Curmei, spune că astfel de propuneri de colaborări ar trebui luate în serios.
„Avem în Sighet tineri arhitecți care de-a lungul anilor si-au arătat disponibilitatea fata de primărie pentru a-și oferi sprijinul și experiența în dezvoltarea dragului nostru oraș. Le-a fost acceptat ajutorul?”, se întreabă ea retoric pe rețelele sociale.
Apoi prezintă propunerea acestuia arhitect, care este una de-a dreptul spectaculoasă.
„Mai jos puteți sa regăsiți gândirea unuia dintre acești tineri care a oferit în mod gratuit propuneri de reamenajare a zonei Parcul Gradina Morii și realizarea unei zone de promenada- legătură între Parcul dendrologic, unde într-adevăr sa avem parte de zona de agrement și recreere pentru sigheteni.
Tânărul arhitect este Fenici Kevin care mi-a arătat câteva dintre propunerile lui, propuneri pe care vi le supun atenției și dacă considerați ca sunt fezabile, să le depunem, împreună cu echipa de consilieri locali, înspre implementare primăriei. Axe de finanțare au fost și se vor deschide pe tematica amenajare, reamenajare spatii verzi”, mai arată ea.

„Ne lipsește o strategie pe termen lung”

„Consider ca administrația locală ar trebui sa apeleze la toți specialiștii sigheteni care au viziune și pot sa aducă plus valoare: arhitecți, proiectanți, peisagiști, ingineri, oameni de afaceri care au realizat ceva în viață, sa fie cooptați, consultați și găsit soluții pentru modernizarea și dezvoltarea durabila a orașului. Din păcate nouă ne lipsește o strategie pe termen mediu și lung, ne este rușine să spunem că nu avem specialiști, dar suntem orgolioși în a cere ajutorul celor pe care, slavă Domnului, îi avem, totuși în oraș.
Nu este o rușine sa ceri ajutor, este dovadă de putere de caracter”, conchide consilierul Adriana Curmei.
Apoi promite că în zilele următoare ca mai prezenta și alte propuneri pentru Parcul Central, stadionul municipal și alte zone gândite de acești tineri. „Tot respectul pentru acești oameni. Noi ca echipă de consilieri, susținem propunerile domnului arhitect Fenici Kevin și o să căutam și sursa de finanțare, ca în momentul depunerii în atenția CL, să fie pachetul complet: proiecte plus sursa de finanțare”, mai spune ea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.