Adriana Meșter, profesoara care își conduce elevii spre performanță • 22 de note peste 9, la Bacalaureat

1
4334

Adriana Meșter este una dintre profesoarele cele mai îndrăgite din Maramureș. Reușește să se facă plăcută și are mult șarm, dar în același timp știe să se impună la clasă și să îi determine pe elevi să pună mâna pe carte. Dovadă sunt rezultatele de excepție obținute și în acest an de absolvenții clasei a XII-a unde a fost dirigintă. Astfel, din 33 de elevi, 22 au obținut note peste 9, la proba scrisă la limba și literatura română.
De asemenea, se poate lăuda cu 2 note de 10 la română din totalul de 6 note din întreg județul. Adriana Meșter a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca și în 2013, a obținut titlul de doctor în filologie la aceeași universitate. Este profesoară de limba și literatura română din anul 2001, iar din 2005 predă la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare. Pe lângă activitatea la catedră, a fost inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și director al Casei Corpului Didactic Maramureș.

Un an plin de provocări, dar cu rezultate notabile

R: Împlinirea unui profesor e atunci când elevii săi au rezultate deosebite. Mai exact, care e bilanțul pe care l-ați făcut după finalizarea examenului maturității?
A.M.: Bilanțul în urma examenului de bacalaureat este unul care mă onorează și care reflectă, în același timp, rezultatul unei munci susținute pe parcursul întregului ciclu liceal. Am fost dirigintă la clasa a 12-a, o clasă formată din copii minunați, serioși, implicați, care au obținut rezultate excelente la acest examen. Astfel, din 33 de elevi, 22 au obținut note peste 9, la proba scrisă la limba și literatura română, iar, din punctul de vedere al mediilor generale de la bacalaureat, 23 de elevi au avut, de asemenea, medii peste 9.00. Totodată, anul acesta școlar am avut 4 clase de a 12-a, acest lucru însemnând 118 elevi împreună cu care am muncit pentru ca rezultatele la acest examen să fie cât se poate de bune. Mă mândresc cu 2 note de 10 la română din totalul de 6 note din întreg județul și, bineînțeles, cu foarte multe note mari la această disciplină. Nu a fost un an ușor, dimpotrivă, aș spune că a fost unul plin de provocări, dar rezultatele au validat seriozitatea, studiul intens și implicarea de care au dat dovadă elevii mei pe tot parcursul anilor de liceu.
R: Cum vi s-au părut subiectele de la proba de limba și literatura română din acest an?
A.M.: Subiectele din acest an la proba de limba și literatura română au fost de nivel mediu. Bineînțeles că au existat, cum era și firesc, unele cerințe care să departajeze rezultatele, dar discuția ar trebui, poate, dusă în zona de evaluare la această disciplină. În fiecare an, dezbaterea se axează pe diferențele dintre notele de la prima evaluare și cele de la contestații. Știrile din mass-media subliniază numărul mare de note modificate în urma contestațiilor. Dar trebuie avut în vedere faptul că este foarte dificil, la această disciplină, să evaluezi la fel ca alți corectori, deoarece gradul de subiectivitate este unul destul de ridicat. Și nu vorbesc de conținutul propriu – zis al unei lucrări, ci de baremul care permite diferențe prea mari de notare între doi evaluatori. Vă dau un sigur exemplu: cuvântul “nuanțat” apare în barem de vreo 6 ori, fără să fie explicat însă în ce constă sensul acestui termen, din punctul de vedere al evaluării. Astfel, libertatea de notare este prea mare, ajungându-se, uneori, la o diferență aproape de 1 punct între evaluatori, permisă de acest barem.
R: A fost o rată de promovare la bacalaureat mai mare decât anul trecut. Au fost absolvenții de liceu mai bine pregătiți sau subiectele au fost foarte accesibile?
A.M.: Nu cred că au fost subiecte foarte accesibile la limba și literatura română. Este adevărat că, la simularea acestui examen, subiectele au avut un grad mai mare de dificultate, motivându-i pe elevi să trateze cu mai mare seriozitate probele bacalaureatului, determinarea lor în pregătire fiind, astfel, mai intensă.

“Provocarea cea mai mare este să îi faci pe elevi să învețe din plăcere”

R: Cum vi se par actualele generații de liceeni? Mai pun accent pe studiu elevii?
A.M.: Fiecare generație de liceeni are caracteristicile proprii. Ceea ce am observat, cu bucurie, la elevii cărora le predau, este faptul că au devenit mai practici, au învățat cum să învețe, lucru care le va fi util pe tot parcursul vieții. Lumea este într-o continuă transformare, iar generațiile de elevi sunt dinamice. Acest lucru ne obligă pe noi, profesorii, să ne adaptăm mereu la schimbările aduse de noile generații, în modul în care predăm, evaluăm și construim învățarea. Dacă fac o retrospectivă a anilor petrecuți la catedră, observ că nu mai sunt aceeași de acum 20 de ani, 10 ani sau 4 ani, m-am schimbat și eu împreună cu ei. Îmi place să cred că sufletul și-a păstrat o constantă a tinereții, fapt ce le-o datorez lor, elevilor, care mă determină să rămân mereu tânără, astfel încât să mă pot adapta cu ușurință la provocările aduse de diferența de vârstă din ce în ce mai mare dintre mine, profesorul lor, și ei.
R: Care sunt provocările la clasă cu care se confruntă un profesor?
A.M.: Provocarea cea mai mare este să îi faci să învețe din plăcere, nu din frică sau nu prin constrângere. Există, bineînțeles, acele limite firești în relația profesor – elev, limite bazate pe respect reciproc, dar, dincolo de acestea, am observat că, în momentul în care scrii “cu sufletul” pe tablă, elevii capătă încredere în profesorul din fața lor și, implicit, în ei înșiși. De acest lucru este nevoie, să îi determinăm să realizeze că singurul drum care duce, în mod sigur, la succes, este educația. Este adevărat că educația nu este o cale ușoară, dar este unica metodă prin care se validează adevăratele valori și adevăratele modele într-o societate.
R: Cum se vede de la catedră ceea ce se întâmplă în sistemul de educație?
A.M.: În sistemul de educație, unele lucruri merg bine, altele se pot îmbunătăți. Ceea ce mi se pare foarte important de îmbunătățit se referă la imaginea școlii și a profesorului. Școala nu reprezintă o alegere opțională, ci una obligatorie, din punctul meu de vedere, pentru evoluția în bine a societății. Profesorul este un specialist care știe ce trebuie să facă la catedră și care nu ar trebuie să fie pus sub nicio presiune din exteriorul sistemului în exercitarea actului didactic. Văd mereu mulți “specialiști” în educație care devin formatori de opinie, dar nu au petrecut nici măcar un minut în fața unei clase. Ei sunt autorii atâtor idei năs­trușnice care, din păcate, domină sistemul de educație, în detrimentul seriozității, al regulilor clare pentru toți participanții la actul educațional. În haos și pe nisipuri mișcătoare nu se va putea construi niciodată ceva durabil și de calitate.
Elevii să citească “orice, oriunde, oricând”
R: Cum i-ați motiva pe elevi să se apuce de lectură?
A.M.: Citindu-le. Într-un mediu relaxant, cu o carte în mâini și o pungă de bomboane alături. Le citesc ori de câte ori am ocazia și îi provoc să se exprime liber față de scrierile unor autori, fără constrângerea că sunt la ora de română. Literatura, arta în general, se adresează minții și sufletului, iar sufletul îți spune dacă rezonezi cu un anumit autor sau nu. Aici constă frumusețea literaturii: poate să îți placă sau nu un scriitor, poate să trezească în mintea ta senzații diferite față de ale celorlalți cititori, iar asta nu înseamnă că percepția ta este greșită. În artă nu există greșeli, există doar o libertate infinită de înțelegere și de interpretare. Arta este sinonimă cu libertatea.
R: Ce recomandări de lecturi pentru vacanță le-ați face elevilor?
A.M.: Singura mea recomandare este să citească. Orice, oriunde, oricând, dar să citească. Poți să te îndrăgostești de o carte într-un moment inedit, neașteptat. La fel cum adolescenții se îndrăgostesc de cineva și apoi se dedică, pentru un timp, acelei persoane, așa pot să iubească și o carte și să îi dedice sufletul pentru un timp. Îi îndemn, așadar, pe tinerii cititori să se apropie de literatură, fără constrângeri și fără prejudecăți, să își dăruiască sufletul acelei lumi inedite pe care o poți descoperi în paginile unei cărți.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.