O altă comună din județul Maramureș instalează camere video pentru a supraveghea spațiul public pe care îl are în administrare. Este vorba despre Sarasău, unde vor fi amplasate câteva zeci de dispozitive de supraveghere.
Primăria a lansat licitaţia publică prin care intenţionează achiziția execuției lucrărilor pentru proiectul ”Sistem de monitorizare şi siguranţă a spaţiului public al comunei”.
Investiţia are ca obiectiv crearea unui sistem de monitorizare video în comună, care va permite supravegherea unor puncte de interes public bine stabilite în vederea creşterii nivelului de securitate al locuitorilor, ducând însă şi la uşurarea muncii specifice de detectare a eventualelor infracţiuni şi a identificării făptaşilor, prin amplasarea unor camere de supraveghere în punctele de interes, se arată în documentaţia proiectului.
Concret, se vor amplasa 64 camere de supraveghere video, în diferite zone, conform planului de situaţie şi 14 echipamente WiFi. Acestea vor fi alimentate electric de la tablourile de distribuţie care vor fi identificate sau, după caz, montate în punctele necesare, se mai arată în anunț.
Valoarea totală estimată a invesției este de 620.445 lei, fără TVA.