Candidaţii înscrişi la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat vor susţine azi, 21 august, proba la alegere a profilului și specializării. În 22 august va fi ultima zi de examen. Cei care au studiat în limba minorităţilor naţionale vor fi testaţi în scris la limba şi literatura maternă.
Probele scrise încep la ora 9, iar accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30. Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen. Pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidații cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Candidații care dețin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum și alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumați spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora. În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
Afișarea primelor rezultate, anonimizat, va avea loc luni, 26 august, până la ora 12 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12 – 18, atât în format standard, cât și electronic. Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august. La examenul național de bacalaureat, sunt declarați promovați candidații care îndeplinesc, simultan, următoarele condiții: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au primit cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obținut cel puţin media 6.