PF Daniel: „Biserica trăiește mai ales din rugăciunile Maicii Domnului”

0
40

„Prima sărbătoare din noul an bisericesc este închinată Maicii Domnului. Credincioșii ortodocși vor sărbători, în 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului.
„Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este sărbătoarea în care ne rugăm în mod deosebit pentru familie, părinți și copii, pentru cei care ajută familiile nevoiașe și pentru cei care îi educă pe copiii lor în credința în Iisus Hristos”, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
Sărbătoarea aceasta este fixată de Biserică în data de 8 septembrie, la începutul anului bisericesc, și pentru că cifra 8 înseamnă veșnicia, precizează Patriarhul României. „Maica Domnului este cea din care se naște Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu ca Om pe pământ prin lucrarea Duhului Sfânt. Deci, ea, prin viața și sfințenia vieții sale, a devenit ocrotitoarea anului bisericesc care începe la 1 septembrie și se termină la 31 august”, a adăugat PF Daniel.
Potrivit Patriarhului Daniel, Maica Domnului reprezintă umanitatea purtătoare de Hristos care devine purtătoare de Hristos prin sfintele taine și prin rugăciune neîncetată. „Biserica trăiește mai ales din rugăciunile Maicii Domnului și binecuvântarea lui Hristos. De aceea, Fecioara Maria a fost numită rugătoare nebiruită, nerefuzată și permanentă, iar icoana ei în care ea are mâinile înălțate în rugăciune se numește Oranta – Maica Domnului Rugătoarea”, a menționat Preafericirea Sa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.