Triaj epidemiologic la început de an şcolar, în toate unităţile de învăţământ din Baia Mare

0
29

Din prima zi de şcoală, personalul medical al cabinetelor medicale şcolare este prezent în fiecare unitate școlară din municipiu (creșe, grădinițe, școli gimnaziale, licee şi colegii) pentru a veni în sprijinul tuturor copiilor, care întâmpină probleme de sănătate.

„Serviciul Medicină Şcolară şi Universitară din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Baia Mare urmăreşte asigurarea asistenței medicale, prin supravegherea și evaluarea stării de sănătate, prevenirea îmbolnăvirilor, depistarea precoce a unor afecțiuni sau deficiențe, precum și inițierea unor acțiuni de educație pentru sănătate în rândul copiilor şi asolescenţilor”, transmite Direcția de Asistență Socială (DAS) Baia Mare.
Recomandările medicilor
În acest sens, DAS aduce la cunoştinţă recomandările pentru menținerea stării de sănătate în unităţile de învăţământ:
– Igiena mâinilor, spălarea frecventă a mâinilor și/sau dezinfecția lor (înainte de intrarea în clasă, înainte de masă, după utilizarea toaletei, după tuse/strănut, ori de câte ori este necesar);
– Igiena respiratorie: tuse, strănut în șervețel de unică folosință sau în plica cotului, aruncarea șerveţelului la gunoi imediat după folosire, spălarea, dezinfecția mâinilor după tuse/strănut ;
– Igiena în clase: aerisirea frecventă a sălilor de clasă (păstrarea ferestrelor deschise ori de câte ori este posibil, sau aerisirea cel puţin 10 minute după fiecare oră de curs), curațenia și dezinfecția suprafețelor și obiectelor din unitățile de învățământ înaintea începerii cursurilor.
„În zilele ce urmează, în fiecare unitate şcolară se va desfășura triajul epidemiologic de după vacanță, acesta constând în controlarea igienei individuale, examinarea tegumentelor, a scalpului, depistarea şi izolarea cazurilor de boli infecto-contagioase”, menţionează responsabilii DAS Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.