Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • Preotul Iustin Tira: Arhiepiscopul Justinian “a fost cel care mi-a creat și mi-a deschis și mi-a luminat o cu totul și cu totul altă cale” (II)

Așa a ajuns copilul Iustin Tira să își petreacă vacanțele la Rohia, în preajma unchiului său. Îi era sufletul plin de bucurie când se afla acolo, de aceea nici nu prea dădea pe acasă în timpul vacanțelor. Prefera să rămână în acea atmosferă de rai.

“După aceea, eu am mers în vacanțe la Rohia, îmi îngăduiau părinții să merg singur, petreceam acolo mai mult timp. Ușor-ușor, cu fiecare an, cu fiecare vacanță, timpul petrecut acolo era tot mai îndelungat, încât de multe ori veneam acasă doar cu câteva zile înainte de începerea anului școlar. Mergeam la toate slujbele: și seara, și dimineața. Îmi plăcea mult, mă simțeam foarte bine. Făceam și muncile pe care puteam să le fac eu ca și copil. Îmi dădeau tot felul de ascultări, potrivite cu vârsta mea. Mă încadram în rânduiala micuții obști care însemna Rohia. Mă bucuram de zilele de duminică și de sărbători când venea foarte multă lume, erau slujbe frumoase, totdeauna predica era ținută de către stareț cu acel impact pe care îl știe toată lumea și care făcea ca numărul celor care vin să crească de la an la an, de la sărbătoare la altă sărbătoare”, a continuat șirul amintirilor părintele Iustin Tira.

Preotul mai accentuează că orice cuvânt rostit de starețul de la Rohia era ascultat cu sfințenie de oameni. Credincioșii stăteau nemișcați și sorbeau fiecare vorbă rostită din fața altarului de omul lui Dumnezeu.

“Orice predică a dânsului, orice cuvânt al său nu era doar o simplă comunicare de cunoștințe, de învățătură de credință, de comentarii pe texte evanghelice. Întotdeauna, de la început până la sfârșit era o mărturisire solemnă a propriei credințe, a propriilor trăiri, a propriilor convingeri, era transmis cu atâta patos tot ce spunea încât fiecare parcă înțelegea că i se spune lui ca persoană. Or acest mod de a vorbi nu poți să ți-l însușești că așa ai învățat tu că e mai eficient.  Acesta îl ai sau nu îl ai. Ți-l dă Dumnezeu. Dânsul îl avea din belșug. Și de aceea transmitea și de aceea era căutat, dorit, ascultat cu sfințenie. Eu am fost prezent de sute de ori la astfel de momente la care în fața starețului, apoi în fața episcopului Justinian erau mii de oameni. Îl ascultau fără să clipească, uneori chiar și câte o oră, se întâmpla să fie și o predică mai lungă. Nimeni nu se mișca, îi sorbeau cuvintele pur și simplu. Oamenii aveau deseori lacrimi în ochi, la fel cum avea și dânsul de multe ori. Ceea ce spunea, în primul rând, trăia, erau cele pe care le avea și în inima și conștiința și trăirea lui interioară, nu numai în mintea cu care transmitea ceea ce spunea în predică.  Era atmosfera în care nu mă plictiseam niciodată și în care nu îmi doream niciodată să mă întorc acasă. Fără să am niciodată chemarea înspre a deveni monah”, mai spune părintele Iustin Tira.

În timpul șederii la Mănăstirea Rohia, copilul Iustin Tira nu avea parte de un program în care să-I fie îngrădită libertatea. Se adapta la programul obștii, făcea și el ascultare, dar fără să simtă că i se impune cu forța, pur și simplu venea din inima lui preschimbată prin rugăciunile și dragostea starețului Justinian Chira.

“Preasfințitul Justinian era omul, starețul, călugărul care nu îi controla pe cei din mănăstire. Cu siguranță vedea mai multe decât credeam noi, ceilalți de acolo că vede, dar nu simțeam că e o mână care ne controlează, ne supraveghează și ne ține strâns. El avea un altfel de mod de a te învăța, prin aceea că le făcea el pe toate, întâi, adică era nelipsit de la slujbe, de la Biserică, era nelipsit de la masă chiar dacă nu mânca. Era și curăția duhovnicească și morală desăvârșită în care trăia în fiecare zi și aceasta cred că îți conferă o anume forță interioară pe care o transmiți celor din jur, fără să le atragi atenția. Fără ca dânsul să ne ceară ceva foarte special, noi le făceam exact așa cum trebuie să fie făcute în acel loc, în acea atmosferă, în acea rânduială. Și cei care nu au optat pentru preoție s-au luminat și s-au îmbogățit cu acest mod de viață. Cred că cei care nu aveau capacitatea de a se folosi nici nu rămâneau în acel loc, chiar dacă ar fi venit din întâmplare”, accentuează părintele Iustin Tira.

Deși s-a integrat deplin în viața de obște de la Rohia, părintele Iustin Tira nu s-a identificat niciodată cu chemarea monahală. Nici părintele Justinian nu a încercat în vreun fel să-și influențeze nepotul în alegerea drumului vieții, chiar dacă starețul de la Rohia iubea ca nimeni altul, monahismul. În schimb, l-a îndrumat să învețe și să pună preț pe învățătura dobândită la școală.

“Niciodată nu mi-a spus un cuvânt din care să înțeleg că m-ar îndruma înspre zona aceasta, să îmi recomande că e bine, îmi e de folos. Singurul lucru pe care mi-l spunea mereu și îl repeta și altor copii era de-a face școală și de a învăța și de a lua foarte în serios școala și pregătirea școlară care va aduce lumină în viața fiecăruia. Era tot ce ne spunea. Nu mi-a spus niciodată nici măcar să mă gândesc la teologie și apoi la preoție. Nici asta nu mi-a spus”, a rememorat cu nostalgie părintele Iustin Tira.