Prezență arhierească maramureșeană la cinstirea Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, la Cahul

0
13

La invitația Preasfințitului Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul a participat la solemnitățile organizate la Cahul, cu ocazia cinstirii Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail, Ocrotitorul spiritual al Episcopiei Basarabiei de Sud.
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul a slujit în sobor de ierarhi împreună cu Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu Prea­sfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” din Cahul, în prezența unui număr mare de credincioși, a autorităților locale și centrale. Răspunsurile la strană au fost oferite de soborul de măicuțe de la Mănăstirea Bogdana din județul Suceava.
La final, PS Veniamin a conferit celor trei ierarhi prezenți, părinților slujitori ai catedralei și celor care se implică în mod deosebit în activită­țile desfășurate în Episcopia Basarabiei de Sud Ordinul Eparhial „Crucea Sfântul Ierarh Dionisie Erhan”. După Sfânta Liturghie, ierarhii și preoții au săvârșit slujba de sfințire a casei din curtea catedralei.
De precizat că Episcopul Dionisie Erhan reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât joi, 25 octombrie 2018, canonizarea sa în anul în care se împlinesc 100 ani de la alegerea lui ca arhiereu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.