Copiii de la Centrul de zi Sighetu Marmației au avut parte de o zi plină, cu activități recreative și distractive, dar și cu multă adrenalină. Ei au petrecut ziua la Săpânța Aventura Parc, unde responsabilii de la Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) de care aparțin au decis că e un loc bun pentru o zi de distracții.
Și se pare că au avut dreptate, deoarece cei mici au răspuns cu entuziasm invitației făcute de reprezentanții Sos Bambini – România pentru a petrece câteva ore minunate în aer liber.
„Zâmbetele și bucuria lor au fost contagioase, iar noi ne-am bucurat să le oferim o experiență de neuitat”, au spus reprezentanţii DGASPC Maramureș.