Afaceriștii turci vor să investească într-o comună maramureșeană

3
7637

Un vis al administrației locale din Mireșu Mare este pe cale a se împlini. Este vorba despre înființarea unui centru de legume-fructe în comună, pentru a ajuta producătorii locali.
Deși primarul a făcut demersuri repetate, ani de-a rândul, la guvernanții noștri, cu privire la oportunitatea înființării unui asemenea centru, până acum nu a obținut decât…promisiuni. Se pare, însă, că străinii se arată mai interesați de investiție decât ai noștri: „Ce poate însemna pentru Mireșu Mare un investitor cu o cifră de afaceri de 2,5 miliarde de dolari? Mereu am militat pentru valorificarea superioară a recoltei micilor fermieri, astfel încât câștigul să rămână la ei, nicidecum la samsarii din piețe. Iar soluția o reprezintă înființarea unui centru de legume-fructe, pe care doresc să-l ridicăm în Comuna Mireșu Mare. Nu-i deloc simplu să obții finanțare pentru un asemenea obiectiv. Dovadă că prin demersurile de până acum am obținut mai mult promisiuni decât bani. Dar eu sunt primarul pe care degeaba îl dai afară pe ușă – adică îl scoți dintr-un program de finanțare – că intru pe geam – caut altă sursă de finanțare. Dacă e cazul, fac uz și de relațiile personale. Căci ele au stat la baza aducerii în Maramureș a conducerii Camerei de Comerț Bilaterale România – Turcia: dr. Tamer Atalay (președintele Consiliului de Administrație – CA), respectiv vicepreședintele CA, Gazi Demirel. Aceștia au fost însoțiți de o importantă delegație de oameni de afaceri turci. Să vă faceți o idee despre ce înseamnă această Cameră de Comerț, e suficient să spun că doar unul dintre membri – firma NATA Holding – are o cifră de afaceri care depășește 2,5 miliarde de dolari! Important e că oamenii turci de afaceri s-au arătat interesați să investească într-un centru de legume-fructe în comuna noastră, ba vor studia și varianta unui centru logistic”, a spus Ioan Mătieș, primarul din Mireșu Mare.

3 COMENTARII

    • Are perfecta dreptate, putem sa ne dezvoltam și singuri, aduceți românii din diaspora, oferiți salarii atractive, faceți oferte pt că cei din diaspora să investească și rezultatele nu se vor lăsa asteptate

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.