La inițiativa primarului, cu sprijinul consilierilor locali și al conducerii școlilor din comună, se va organiza o mică festivitate prilejuită de apropierea sărbătorilor de iarnă.
„Neavând buget în acest an pentru astfel de manifestări, am apelat la bunăvoința mai multor oameni de bună-credință din comună care au fost receptivi la apelul nostru și ne-au ajutat financiar. Așadar, vineri, 13 decembrie, pe strada Bisericii din satul Tisa, începând cu ora 15, vom organiza un recital de colinde cu copiii de la școlile din comuna noastră, Grupul Vocal Bocicoiu Mare și alții. Bineînțeles că Moș Crăciun va fi și el prezent alături de ajutoarele sale: spiriduși, elfi, care vor împărți cadouri tuturor copiilor! Vor fi prezenți și micii producători cu produse specifice sărbătorilor de iarnă” – au spus organizatorii.
Toate persoanele care dețin certificat de producător și vor să își vândă produsele pot să participe la acest eveniment, au mai explicat ei.