Locul III la concursul național “Vocea ta e soluția”

0
19

Vocea elevilor de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială “Dr. Victor Babeș” din Baia Mare s-a auzit, joi, la Centrul Cultural al MAI, unde au fost premiați pentru obținerea locului III la concursul național de creație virtuală “Vocea ta e soluția”.
Desfășurat în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025, concursul a fost parte integrantă a Campaniei naționale “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.
Concursul a reprezentat o provocare creativă pentru elevi, oferindu-le oportunitatea de a transmite mesaje puternice prin intermediul unor short-uri/reel-uri, cu privire la modul de prevenire și combatere a violenței școlare și a traficului și consumului de substanțe interzise.
În urma finalizării concursului, echipa de elevi din clasa a VI-a ai Școlii Gimnaziale “Dr. Victor Babeș” Baia Mare a obținut locul III, la nivel național.
În acest sens, joi, la Centrul Cultural al MAI, din București, echipa de elevi, însoțită de profesorul coordonator și de șeful Biroului Siguranță Școlară, a fost premiată în prezența reprezentanților MAI și ai Ministerului Educației și Cercetării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.