Un oraş dat ca exemplu de bune practici Municipiului Baia Mare

5
2976

Municipiul Baia Mare a fost reprezentat, zilele trecute, la o întâlnire a membrilor Asiociaţiei Municipiilor din România (AMR). Adunarea a avut loc la Craiova, un oraş dat ca exemplu de bune practici.
Asta în condiţiile în care ni se oferă des ca exemple Oradea și Clujul atunci când vorbim despre orașe dezvoltate, moderne, aplecate spre nevoile cetățenilor. Totuşi, există multe alte orașe în România de la care putem să învățăm, municipii care în ultimii ani s-au transformat în mod spectaculos și au ajuns adevărate bijuterii ale țării: „Am avut onoarea de a participa și de a reprezenta Baia Mare la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, desfășurat la Craiova. Vă mărturisesc că am rămas cel puțin impresionat de evoluția acestui oraș, de modul în care a fost și e gestionat, în special de către primarul Lia Olguţa Vasilescu, în același timp și președintele AMR. Asta îmi doresc și pentru Baia Mare! Profit de fiecare ocazie în care pot să dezbat teme serioase legate de administrație cu oameni care au demonstrat performanță, care au găsit soluții și continuă să țină ștacheta ridicată. Dacă în alte locuri s-a putut, se poate și la noi. Pas cu pas, proiect cu proiect. Ăsta e obiectivul meu în următorii ani”, a spus Doru Dăncuş, edilul Băii Mari.

5 COMENTARII

  1. Ce prostie… La ce taxe și impozite au băgat ăștia din Baia Mare mai bine să nu fie dați ca exemplu. Avem cea mai scumpă apă, cel mai scump impozit, cel mai scump gunoi din țară… Normal că au de unde investi dacă fură cât pot de la oameni.

  2. Asta e urmarea votului tip de 30 de ani . Sa votezi aceas dubioși tip de 30 de ani e de noaptea miti ,doar suntem cei mai tari din țară la votatul puscariasilor .Sa ne fie bine trebuie sa votăm bine .

  3. BAIA MARE UN EXEMPLU AL SUBJUGARI CETATN9LOR CU TAXE ȘI IMPOZITE ÎN FAVOAREA ACOLITLOR PRIMARULUI A AJUNS TAXELE ȘI IMPOZITELE PRECUM ÎN ORAȘELE DEZVOLTATE ,DAR SALARILE ÎN BAIA MARE ENORM DE MICI ,DE EXEMPLU PARCAREA REZIDENȚIALĂ ÎN BAIA MARE ESTE DELA 16,30 PÂNĂ LA 8 300 LEI / AN , PARCAREA DE ORAȘ ,IAR ÎN CLUJ NON-STOP 80 LEI/ AN ȘI TOTUS ÎN BAIA MARE NU SE FACE NIMIC NOU SUB SOARE ,DECAT SE SCHIMBA BORDURILE ,SI PANSELUȚE CA SI ÎN ANI PRECEDENȚI ,ESTE O METODĂ A ASASINILOR ECONOMICI FSN=PSD=UDMR=USR PNL DE A SUBJUGĂ CU TAXE ȘI IMPOZITE ENORME NEJUSTIFICATE ,DOAR PENTRU INTERESELE TRANTORILOR BUGETARI !!!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.