Raliul Maramureșului • Probă spectaculoasă nouă, în Fărcașa

0
232

53 de echipaje din 5 țări, pentru a concura pe 10 probe speciale, au fost prezente ieri la startul Raliului Maramureșului. Prima probă specială a fost pe Gutin, urmată de superspeciala din centrul municipiului Sighetu Marmației și proba Mara, parcursă la lumina farurilor.
Astăzi, 24 mai, sunt programate 7 probe speciale. Practic, câte două treceri pe Fărcașa, Ciolt și Coruia, între care va avea loc superspeciala din parcarea Value Centre din Baia Mare (ora 13,32). Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, este de părere că o astfel competiție promovează valorile sportului în general, dar și tradițiile și cultura locală: „Lucrurile nu sunt întâmplătoare. Vorbim de un Raliu al Maramureșului care are o tradiție extraordinară în motorsport. Vorbim despre sport în general, care vine cu aceste componente, pe lângă performanța sportivă, promovarea tradițiilor locale și partea educațională. Pentru că noi, ca Federație, am venit aici cu o infrastructură cu care mergem alături de cei tineri. (…) Noi mergem acum cu raliul pe o probă nouă față de anii trecuți, mergem în comuna Fărcașa, tocmai pentru a ajunge în zone în care n-am mai fost, în zone în care cei de acolo au nevoie să se prezinte prin intermediul probelor speciale și astfel să facem această conexiune între sport, tradiții, cultură și educație. Raliul Maramureșului este o rețetă extraordinară. Ne face mare plăcere să fim aici”.

Pilotul Andrei Gîrtofan consideră că Raliul Maramureșului este unul dintre cele mai frumoase din calendarul intern: „Sunt fericit să iau din nou parte la acest raliu, este a cincea oară pentru noi când participăm la Raliul Maramureșului, un raliu unde avem amintiri foarte frumoase, un raliu unde am avut întotdeauna rezultate bune și la care venim în fiecare an cu plăcere. Avem o probă nouă, este o probă rapidă, o probă în care vor conta foarte mult dictarea și zonele de frânare ale sportivilor, o probă care poate face diferența și ne bucurăm că cei din organizare au venit cu ceva nou și se vede că s-au implicat, pentru că să organizezi un raliu nu e deloc ușor. Așa că vom încerca să ne adaptăm pe fiecare probă, să fim rapizi și să facem un rezultat cât mai bun. Raliul este foarte frumos, merită să fie văzut, este frumos mai ales pentru spectatori, pentru fani. Vă recomand să veniți să vedeți acest raliu, pe probe dacă se poate, pentru că spectacolul este garantat. Sunt peste 50 de mașini foarte frumoase și foarte rapide. Pentru noi este cel mai frumos raliu, probele pe care le-am regăsit în Maramureș îmi plac extrem de mult, mai ales proba Ciolt care, după părerea mea, este una dintre cele mai frumoase probe din Campionat. Mulțumim partenerilor pentru că fac posibilă prezența noastră și în acest an și, bineînțeles, la toate etapele, felicitări autorităților pentru implicare, organizatorilor și tuturor celor care fac ca această poveste să se întâmple”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.