Vineri, polițiștii au desfășurat activități în scopul prevenirii evenimentelor rutiere ca urmare a nerespectării culorii roșii a semaforului electric de către conducătorii auto și a regulilor de circulație de către pietoni.
Totodată, au efectuat testări în vederea depistării șoferilor care circulă pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Polițiștii au legitimat 25 de persoane și au controlat 21 de autoturisme.
Constatându-se nereguli, atât în ceea ce privește circulația conducătorilor auto, cât și a pietonilor, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, însumând aproape 9.000 lei.
De asemenea, au reținut 2 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de timp, iar în cazul a 6 autoturisme s-au reținut certificatele de înmatriculare până la remedierea defecțiunilor constatate.
În Copalnic Mănăștur • La volan sub influența alcoolului
Duminică noaptea, în jurul orei 1.14, polițiștii din Groși au oprit un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 52 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat și a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei, conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.
În Săbișa • Depistat cu autoturismul neînmatriculat
Sâmbătă seara, în jurul orei 23:50, polițiștii din Tăuții-Măgherăuș și Seini au desfășurat activități de supraveghere și control în traficul rutier, iar la un moment dat au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DN 1C, în Săbișa.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr, de 23 de ani.
În urma verificărilor în bazele de date, a reieșit că autoturismul în cauză nu este înmatriculat în circulație.
În Coroieni și Baia Mare • Amenzi de peste 12.000 lei
Duminică, 25 mai, polițiștii din Târgu Lăpuș și Suciu de Sus au acționat în localitatea Coroieni, iar polițiștii băimăreni, sprijiniți de jandarmi, au desfășurat aceleași activități în municipiu.
Pe parcursul derulării acțiunilor au fost controlate 72 de autoturisme și mai multe persoane au fost legitimate. Pentru abaterile de la prevederile legale au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 12.000 lei.
În cazul a două autoturisme, care aveau aplicate folii neomologate, polițiștii au aplicat măsura reținerii certificatului de înmatriculare.
Polițiștii reamintesc faptul că aplicarea de folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea atât din interior, cât și din exterior, constituie contravenție și se sancționează cu 9-20 puncte amendă, respectiv 1.822,50-4.050 lei, și reținerea certificatului de înmatriculare.
Sunt admise de legislația în vigoare foliile omologate și certificate, prin marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă.
În Baia Mare • Peste 1 mg/l alcool pur în sânge
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1:10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe B-dul Traian.
La volan s-a aflat un bărbat, de 35 de ani, care nu a putut prezenta toate documentele personale.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că tânărul figurează cu permisul suspendat, neavând dreptul de a conduce. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările ca urmare a comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.

Două șoferițe au ajuns la spital
Duminică după-amiază, polițiștii au fost sesizați să intervină la un accident de circulație produs în localitatea Călinești.
La fața locului polițiștii au stabilit că o tânără, de 18 ani, aflată la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere într-o intersecție și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie.
Ambele conducătoare auto au fost transportate la spital. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că acestea nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.