Tot mai mulți băimăreni, care și-au închiriat locuri de parcare rezidențială, se plâng de marcajele acestora care s-au șters rapid, din cauza vremii ploioase. În consecință, alți șoferi care parchează pe ele nu știu că sunt parcări rezidențiale, ocupând locurile închiriate de ceilalți.
„Cum putem face să refaceți marcajele la parcările de reședință de pe zona Dr. Victor Babeș? A fost vopsit pe umed, iar la scurt timp a plouat torențial și deja sunt șterse marcajele în proporție de 80%. Vreo rezolvare?”, a scris pe un cont de socializare unul dintre băimărenii care au închiriat un loc de parcare.
Însă mesajele de acest gen sunt multe.
Primarul s-a sesizat și le-a răspuns tuturor nemulțumiților: „Acolo s-a marcat imediat după ce perioada de confirmare a locurilor de parcare de reședință s-a terminat (după 20 mai). Aveam foarte multe sesizări din partea contribuabililor că ei au plătit din 12-13-14 mai, iar locurile lor sunt ocupate de alți vecini, pentru că nu văd marcajul. În acest sens, SPAU a venit să marcheze, în ciuda perioadei ploioase. Vor fi (re)marcate, însă intervenția a fost făcută din cauza cererilor numeroase” – a explicat primarul Doru Dăncuș.




























