Am stat mult pe gânduri cum să încep acest text despre poetul și prietenul vechi, Ion Mureșan. Dilema mi-a fost stârnită de un articol al Profesorului Andrei Marga despre Poet. Ce l-a determinat pe filosof să se aplece asupra operei lirice a lui Ion Mureșan? Domnia Sa cu un statut științific de excepție, un demnitar al timpului nostru. Fost ministru de externe, fost ministru al educației, fost rector al Universității Babeș-Bolyai, laureat al Premiului Herder, și al altor premii naționale și internaționale, Profesorul Andrei Marga comentează poezia fostului student Ion Mureșan. Cred că este un fapt mai puțin obișnuit.
Am încercat să deslușesc misterul. Care, dacă legi întâmplările, nici nu este un mister. La revenirea în țară, după un an petrecut în Germania, Profesorul predă la universitatea clujeană cursuri de teoria argumentării și filosofia contemporană. Studentul Ion Mureșan l-a ales să-i îndrume lucrarea de diplomă pe o temă din Husserl, a cărui filosofie impunătoare aprinde mintea oricărui obișnuit. Apoi, cu un prilej, romancierul Nicolae Breban îi atrage atenția domnului Marga că poezia din țară și-a mutat vârful la Cluj-Napoca, prin cineva care a studiat acolo filosofia. Profesorul, bun cunoscător al foștilor studenți, a intuit persoana lirică. Ori a numit-o chiar Breban?
Ca rector, Andrei Marga i-a încredințat poetului conducerea revistei VERSO, a universității. Pe lângă care a luat ființă și un cenaclu. Apoi, domnul Profesor a adunat opiniile criticilor de referință, ale confraților care au recunoscut că Ion Mureșan este vârful care a creat o poezie originală, de o rară anvergură, fiind „cel mai mare poet al României de azi”. Formularea exactă a fixat-o criticul literar Al. Cistelecan: „Ion Mureșan este poetul exponențial al generației optzeciste românești, cel mai important și cel mai valoros poet român de la finele veacului trecut și de la începutul celui de acum.”
Aserțiunea l-a determinat pe Profesorul de filosofie să se aplece asupra operei lirice a fostului student, acum vârful poeziei românești. Așa a scris articolul care m-a impresionat. Ca profesor, spune domnul Marga, nu poți decât să te bucuri că absolvenții cu care ai lucrat au căpătat consacrarea prin prestații proprii. Am reținut câteva considerații ale Profesorului din punctul de vedere al înțelepciunii întru care s-a format ca reprezentant de frunte. La Ion Mureșan, apreciază domnul Marga, „au rămas urme ale traversării marii filosofii, care i-au consolidat viziunea poetică”. Că pentru un scriitor, cu atât mai mult pentru un poet, este nevoie de „baia filosofică”.
Fenomenologia l-a marcat pe Ion Mureșan, ancorarea poeziei în realitate fiind ceva de neclintit. Poetul a declarat cu energia unei opțiuni că „nu am decât o singură prejudecată – realitatea!” Adică lumea trăită a vieții, din care poezia sa își trage prospețimea, tensiunea și relevanța. Ion Mureșan privește realitatea actelor de conștiință care antrenează logic perspectiva trecerii dincolo de datele imediate. Profesorul constată că „poetul sfidează din capul locului orice realism curent, uneori cu o anumită ironie, ușor de înțeles.” Citează versurile: „Dar Dumnezeu, în marea lui bunătate, nu se oprește aici! Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului și îi învață pe alcoolici să privească.”
Ion Mureșan vrea prinderea lumii prin Poezie, cu majuscule, înăuntrul căreia lămurește poziția poemelor sale. Poetul se explică: „Eu continui să cred în intuiția pe care am avut-o la 20 de ani, anume că Poezia este un ținut nemărginit și fluid. Un fel de ocean spiritual. Ea există independent de poem, dar nu se vede decât prin poem, așa cum bacteriile există independent de microscop, dar nu se văd decât prin microscop. Nu microscopul creează bacteriile și virusurile. Așa cum nu limbajul creează Poezia. Așadar, în așezarea sectoarelor lumii, ordinea este realitatea trăită, poezie atotcuprinzătoare, poemul.”
Domnul Marga mai constată că Ion Mureșan a luat distanță față de manierismele care au ocupat terenul și fac astăzi poezie inflaționară. Prin ea însăși, poezia pune în mișcare imaginația, oricât de departe, iar imaginația este condiția principală a penetrării realității. Constată Profesorul: „Ion Mureșan are capacitatea rară printre poeții actuali din România, și din afara ei, de a capta situații de gravitate extremă fără să trădeze Poezia. El nu scrie o poezie constatatoare.” Nici schimbările nu mai duc la ceva: „Și a venit revoluția ca o mișcare violentă și violent mi-am adus aminte de păpușică.”
Poezia lui Ion Mureșan atinge profunzimile maxime. Este o poezie cu o concepție despre poezie. Imaginile sunt de o stranie frumusețe: „Prietenii mei culcați pe paie în moară, cred că visau că vor fi împăiați”. Ori „Și a fost seară. Și a fost dimineață. Dar asta a fost demult. Și o singură dată.” După o analiză pe spații mai largi a Poeziei lui Ion Mureșan, Profesorul Marga conchide: „Mai pot adăuga observația că la Ion Mureșan găsești acea revelație și acea aranjare, că el are forța reflexivă care-i permite de a sonda adâncurile din lumea trăită. Prin poemele sale s-a înălțat o poezie cu viziune în condițiile lumii actuale. Or, maturitatea culturală la nivel înalt și forța creatoare se evidențiază tocmai în capacitatea de a articula viziuni.”
În poezia lui se îmbină magistral și dramele, dilemele existențiale și expresionismul – ca mesaj estetic. O poezie de viziune și de cultură organizată. Așa vede un filosof poezia lui Ion Mureșan. Poetul nu dă norme despre realitate, nu e treaba poeziei. Dar nu poate ocoli să observe că absolutul riscă azi să fie dizolvat în orice. Recunosc, m-a captivat articolul. De aceea l-am pus în ecuație proprie, spre știrea tuturor, sub girul unei sugestii a Irinei Petraș. Da, poemul omului dintre două milenii, Ion Mureșan! Care crede că „Poezia este dovada incontestabilă a existenței lui Dumnezeu”.
Poetul este un prieten devotat al Maramureșului, fiind prin vreme o prezență tonică, mai ales la Desești și Ocoliș. La Desești, i s-a decernat Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie (2007).
