Noaptea Muzeelor la Sate revine în toamnă

0
66

• A treia ediție aduce în premieră cinci ecosisteme culturale rurale •

Pe 6 septembrie 2025, satele din România prind din nou viață odată cu cea de-a treia ediție a Nopții Muzeelor la Sate, un eveniment cultural unic în Europa, dedicat patrimoniului rural și comunităților care îl păstrează viu. Muzeele și colecțiile din mediul rural care doresc să participe sunt invitate să se înscrie până cel târziu pe 20 august 2025, completând fișa de participare.
Evenimentul este organizat de Asociația Da’ De Ce și propune o ediție specială, în care vizitatorii vor fi invitați să descopere istoria vie, colecțiile locale, poveștile satelor și oamenii care le duc mai departe. Intrarea va fi gratuită, iar programul va include expoziții, tururi ghidate, ateliere, întâlniri cu meșteșugari și evenimente nocturne desfășurate în spații neconvenționale.
Anul acesta, sub umbrela Nopții Muzeelor la Sate, se va derula și un proiect care-și propune dezvoltarea a cinci ecosisteme culturale vii ale zonelor rurale. Aceste ecosisteme au fost configurate pe baza nevoilor culese în edițiile trecute și au ca scop crearea unei rețele de sprijin, care să demonstreze că patrimoniul rural poate deveni motor pentru coagulare comunitară și regenerare locală. Noaptea Muzeelor la Sate este deschisă tuturor muzeelor și colecțiilor din mediul rural care doresc să participe la această ediție. Organizatorii oferă promovare națională, sprijin în organizarea activităților și includerea în platforma oficială a evenimentului.
Pentru înscriere, muzeele trebuie să solicite fișa de participare la noaptea_muzeelor@yahoo.com. Informații detaliate și actualizări pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului: www.noapteamuzeelor-la-sate.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.